La invitația Academiei Române, Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene, a participat la evenimentul festiv dedicat împlinirii a 160 de ani de la înființarea acestei prestigioase instituții.
Onoare
Evenimentul, desfășurat într-un cadru solemn, a reunit personalități ale vieții academice și culturale, marcând un moment aniversar de mare însemnătate pentru cultura și știința românească.
„Adresăm și pe această cale un sincer „La mulți ani!” Academiei Române, pentru întreaga sa contribuție la dezvoltarea culturii, științei și identității naționale.
Pentru noi, această invitație reprezintă o onoare și o confirmare a colaborării foarte bune pe care o avem, de-a lungul anilor, cu Academia Română, în cadrul unor proiecte culturale și științifice importante, realizate împreună cu Consiliul Județean Hunedoara.
În cadrul evenimentului acad. Ioan-Aurel Pop a prezentat și volumul „Academia Română (1866–2026)”, realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara, adresând mulțumiri conducerii acestei instituții: domnului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și domnului Costel Avram, administrator public al Consiliului Județean Hunedoara, pentru susținerea constantă și pentru frumosul parteneriat cu Academia Română.
Amintim, în acest context, conferințele internaționale organizate în parteneriat:
„Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca” (2024) și „Între local și european – 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan” (2025).
Colaborarea continuă și în acest an, prin organizarea conferinței „Instituțiile în serviciul națiunii. 160 de ani de la înființarea Academiei Române și 165 de ani de la înființarea ASTREI”, care va avea loc în perioada 11–12 iunie 2026, reunind cercetători din țară și din străinătate.
Ne bucurăm să fim parte din acest parcurs și să contribuim, prin proiectele noastre, la dialogul cultural și științific pe care Academia Română îl susține de 160 de ani”, a declarat managerul Bibliotecii Județene.
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…