Categories: Actualitate

Trei sferturi dintre salvamontiştii hunedoreni sunt voluntari

Natalia Bumbac

Din totalul de aproape 80 de salvamontişti care activează la Serviciul Public Judeţean Salvamont (SPJS) Hunedoara, doar 17 au carte de muncă, iar restul sunt voluntari. Printre aceştia, foarte puţini au sub 35 de ani, iar câţiva salvatori montani hunedoreni depăşesc vârsta de 70 de ani, cel mai în vârstă fiind de 75 de ani. Semn că tinerii nu prea mai sunt interesaţi să-şi petreacă timpul salvând victimele capcanelor montane.
Poate şi pentru că remuneraţia lunară a unui salvamontist este foarte mică, asta în cazurile fericite în care este angajat cu contract de muncă, iar, ca să obţii un atestat în domeniu trebuie să parcurgi un curs de doi ani. Ca să nu mai amintim despre condiţia fizică a unui salvator montan care ar trebui să fie excelentă, pentru a putea face faţă condiţiilor extrem de dure în care acţionează.
Cu un număr de aproape 500 de intervenţii pe an, SPJS Hunedoara se clasează printre primele servicii de gen din ţară, deşi salvatorii montani hunedoreni uneori sunt nevoiţi să acţioneze în echipe incomplete. „Ne clasăm printre primele cinci servicii de salvamont din ţară, iar anul acesta am obţinut acreditarea pentru încă cinci ani. Suntem organizaţi în patru formaţii, la Hunedoara, Lupeni, Uricani şi Petroşani, formaţiile fiind compuse din câte patru salvamontişti, deşi conform legii, o echipă completă este formată din şase persoane. Colaborăm cu salvamontiştii de la serviciile locale şi cu cei voluntari, care deţin atestate de salvatori montani, la fel ca şi ceilalţi”, susţine Ovidiu Bodean, şeful SPJS Hunedoara.
Practic, misiunea salvatorilor montani începe acolo unde nu mai poate interveni nimeni, asta însemnând că ei se ocupă de partea cea mai grea a salvării victimelor. „Majoritatea intervenţiilor noastre sunt de a transporta răniţii cu targa din locuri greu accesibile. Indiferent de anotimp, sau de temperaturile de afară, noi trebuie să ne facem datoria”, a precizat şeful SPJS Hunedoara.
Acesta a mai spus că finanţarea anuală pe care o primeşte serviciul de la Consiliul Judeţean Hunedoara, instituţie căreia i se subordonează, este suficientă. Deşi din banii respectivi trebuie asigurate toate cheltuielile, inclusiv echipamentele şi logistica serviciului, o singură targă omologată de transport a răniţilor putând fi cumpărată cu 2.500 de euro. Ovidiu Bodean a mai precizat că principala urgenţă a serviciului ar fi reînnoirea parcului auto. SJPS Hunedoara are în dotare cinci autovehicule, iar unele dintre ele nu mai îndeplinesc condiţiile tehnice adecvate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sfârșit tragic în Munții Alpi pentru doi alpiniști români‼️

Trupurile lui Emil Gheorghe, un montaniard experimentat din Lupeni, și al camaradului său, Cornel Roman,…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un purtător de chi­piu, spun gurile rele că are o pasiune bolnavă. Își bate nevasta…

17 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist din Petroșani Pentru stabilirea unui record național, respectiv cucerirea celor 14 vârfuri…

17 ore ago

Bulina neagră

Suraj M., recidivist din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

17 ore ago

Minoră abuzată sexual timp de doi ani

Abuzatorul în vârstă de 25 de ani, din Petroșani, a fost trimis în ju­de­cată de…

17 ore ago

Trei turişti din Ungaria, salvaţi după ce s-au rătăcit în Retezat

Trei turişti din Ungaria, care s-au rătăcit în Masivul Retezat şi ajun­se­seră într-o stare de…

17 ore ago