ComunitateFlash

Salonul de iarnă al artiştilor fotografi hunedoreni

Magdalena Şerban

Reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) vă invită să participaţi mâine, de la ora 18:30, la vernisajul celei de-a doua ediţii a salonului de iarnă al artiştilor fotografi hunedoreni – „FOTO naraţiuni”.

În spaţiile special destinate artelor plastice şi vizuale din Palatul Magna Curia vor fi expuse 26 de lucrări. Organizarea evenimentului aparţine Asociaţiei Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), în colaborare cu MCDR, iar acţiunea se desfăşoară sub tutela Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR). Tot cu această ocazie va fi înmânat titlul „Fotograful anului” celui al cărei contribuţie la promovarea artei fotografice hunedorene s-a dovedit una excepţională în 2018.
Vor expune Grigore Roibu, Adrian Stoica, Ovidiu Manoilescu, Alexandru Popa, Raul Poenar, Marius Isfan, Andrei Rosetti, Mihai Panaitescu, Oana Andone, Ovidiu Raţiu, Adrian Trifu, Mihai Jeic, Nicolae Oprea, Cătălin Tibori, Claudiu Dungă, Daniel I. Iancu, Iulian Solda, Gabriel Hordea, Ioan Todor, Cornel Guşat, Vasile Sârb, Alexandru Cozma, Radu Munteanu, Traian Urieş, Edwina Kasler şi Cristian Rus.
„De-a lungul timpului, fotografia a crescut ca artă de sine stătătoare. Fotografia este, pentru cei pasionaţi, felul lor de a vedea şi opri timpul în loc cu scopul de a arăta celorlalţi modul în care îşi imaginează realitatea. Arta depinde acum, într-o mare măsură, de tehnologie. Suntem obişnuiţi zi de zi, prin intermediul reţelelor de socializare, să privim mii de imagini. Uneori, însă, unele cadre par să ne privească pe noi. Atunci ştim că am descoperit o fotografie ce a surprins mai mult decât o secvenţă întâmplătoare a realităţii ce ne înconjoară”, susţine Grigore Roibu, preşedintele AAFH şi curator al expoziţiei.
De asemenea, cvartetul „Cuore“ va oferi un moment muzical cuprinzând piese din creaţia compozitorilor A. Vivaldi, W. A. Mozart, F. Schubert, E. Grieg, S. Joplin.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura