SALINOTERAPIA, acum la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu
Magdalena Șerban
Una dintre cele mai așteptate investiții la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu este cea a unei saline artificiale, unitatea medicală diversificând serviciile puse la dispoziția pacienților, dar și a tuturor celor pentru care salinoterapia reprezintă o oază de sănătate.
Gratuit, cu bilet de trimitere
,,Suntem foarte încântați să vă facem cunoscut faptul că începând de azi, SALINOTERAPIA a devenit funcțională la sanatoriu, fiind finalizate lucrările de înființare a unei saline artificiale în cadrulCompartimentului de Recuperare Respiratorie al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu. Este un serviciu funcţional mulțumită sprijinului total din partea Consiliului Judetean Hunedoara, conducerea Consiliului Judetean fiind extrem de aproape de investitiile în unitatea noastră spitalicească, menite să îmbunătățească starea de sănătate a oamenilor din județul Hunedoara, oferind astfel soluții complementare în serviciile de sănătate și condiții de spitalizare permanent îmbunătățite. Vreau să subliniez faptul că pentru a beneficia de salinoterapie, este necesar ca pacienții să se prezinte cu bilet de trimitere de la medicul de familie pentru consultul de specialitate in cabinetul de pneumologie din ambulatorul sanatoriului, urmând a decide internarea în cadrul compartimentului de recuperare respiratorie. Totodată, pentru programări pentru consultul de specialitate, rugăm pacienții să sune la numărul de telefon 0738–693.116”, a anunțat managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu, Graziela Achim (foto).
Beneficii multiple
Legat de beneficiile pe care le aduce, specialiștii spun că salinoterapia reprezintă o metodă complementară de prevenire și tratament pentru diferite afecțiuni respiratorii. Aerosolii salini sunt inhalați în mod natural, pe cale orală și prin căile nazale, se depun pe căile respiratorii superioare precum cavitatea bucală, cavitățile nazale, faringe. Prin inhalare, aerosolii salini dezinfectează și fluidifică secrețiile, facilitând eliminarea toxinelor, refacerea elasticității mem-branelor celulare, reducerea Ph-ului respirator și gruparea micro-organismelor iritante. Astfel, căile respiratorii sunt „curățate” de focarele de infecție care declanșează și întrețin numeroase boli respiratorii, în majoritatea cazurilor recidivante, care se cronicizează și prin a căror prezență se reduce, treptat imunitatea organismului. Curele în salină sunt eficiente și au rezultate foarte bune pentru pacienții care suferă de astm. Crizele de astm vin pe fondul inflamațiilor de la nivelul căilor respiratorii (senzația de lipsă de aer, de sufocare) și aerosolii din saline calmează inflamațiile și contribuie la refacerea mucoaselor respiratorii. Alte afecțiuni care pot fi tratate în salină sunt bronșita asmatiformă, bronsiectazie (fără hemoptizie), pneumoconioza, traheobronita cronică, rinita cronică, sinuzita maxilară/ cronică, bisinoza, silicoza gr. 1 sau 2, polipoza faringiană, amigdalita cronică, insuficiența respiratorie restrictivă, emfizemul pulmonar, nevroza, starea de oboseală cronică și diverse tipuri de alergii. Salinoterapia poate fi folosită inclusiv în cazul fumătorilor sau foștilor fumători, grăbind vindecarea și regenerarea căilor respiratorii. Salinoterapia nu este recomandată în cazuri de tuberculoză pulmonară, boli infecto-contagioase, hipertensiune arteriala, boala Basedow, cardiopatie cronică ischemică decompensată, infarct miocardic recent, angina pectorală, epilepsie, claustrofobie, status asmaticus sau sarcină avansată. ,,Există nenumărate studii de specialitate care ne indică, încă de ani buni, beneficiile salinoterapiei în tratarea și/sau ameliorarea diferitelor afecțiuni respiratorii sau ale pielii. De la tratarea unei banale răceli, la cea a astmului, a bronșitelor, a fibrozei chistice, sau întărirea sistemului imunitar, eficacitatea salinoterapiei a fost dovedită în nenumărate rânduri. Ne bucură faptul că putem să venim cu această modalitate de tratament din sfera terapiilor complementare”, a transmis managerul.