Salarii mai mici la Centrul de Transfuzii Sanguine
Adriana Năstase
Salariile asistentelor şi medicilor de la Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine (CJTS) Hunedoara, pe luna octombrie, au fost reduse cu 36 la sută, fapt care a creat o stare de nemulţumire generală la nivelul întregii unităţi sanitare.
“Nu se face o economie extraordinară”
„Pe lângă faptul că salariile au fost micşorate cu mai mult de o treime, am pierdut toate celelalte drepturi băneşti cuvenite angajaţilor din Centrul de Transfuzii. Nu cred că diminuarea salariilor celor 24 de angajaţi ai Centrului va duce la o economie extraordinară, având în vedere că domeniul în care lucrăm este unul strategic“, a declarat, ieri, directorul CJTS Hunedoara, dr. Victoria Hălmagi.
Deficit de sânge
Reducerea salarială vine pe fondul anunţatelor reduceri de activitate, în care angajaţii Centrului de Transfuzii Sanguine vor fi nevoiţi să-şi ia patru zile de concediu fără plată. Medicul coordonator al CJTS Hunedoara a afirmat că nu exclude apariţia unor proteste spontane în unitatea pe care o conduce.
Din cauza protestelor apărute deja în centrele de transfuzii sanguine din ţară, clinicile universitare mari se confruntă cu un deficit de sânge necesar pentru intervenţiile chirurgicale. „Am primit solicitări de sânge la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Din păcate, nu putem oferi sânge, pentru că stocul pe care îl avem ajunge doar pentru Spitalul judeţean din Deva“, a precizat dr. Victoria Hălmagi. Potrivit acesteia, activitatea CJTS Hunedoara se desfăşura, ieri, în condiţii normale, la donări prezentându-se donatorii fideli ai acestei unităţi sanitare.