Politica si administratie

Sabotaj la Primăria Simeria!

Funcționari publici refuză să muncească și nu își fac datoria, susținând că primarul pune presiune pe ei. Mai și leșină când trebuie să repare greșelile făcute

 

Sorina Popa

Primarul orașului Simeria, Iulius Bedea (foto), are bătăi de cap cu unii funcționari din instituție. Adică, sala­riați din primărie cred că e moșia lor acolo și leșină când au de lucru. Într-un cuvânt, există o sabotare a primarului. Strigător la cer acest lucru, iar cei care încurajează o asemenea situație nu fac decât să comită o ilegalitate.

Ce scrie în lege
Dar, să vedem despre ce este vorba. Edilul șef Iulius Bedea a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că la De­par­tamentul Resurse Umane din Pri­măria Simeria sunt două funcționare, iar acum ambele și-au luat concediu me­dical. Asta, după ce acestea au greșit un proiect de hotărâre pentru angajare, dar nu au vrut să repare greșeala.
„Dacă le-am spus că trebuie, este obligația lor să repare greșeala făcută, au spus că le hărțuiesc, că pun presiune pe ele. Dacă le spun să muncească, își iau concediu medical. Sau cheamă SMURD-ul. Nu le-am cerut decât să-și facă datoria. Nu numai că nu vor să lu­creze, dar nici măcar nu depun un efort să găsească soluții la problemele pe care le-au făcut. Cetățenii nu au nevoie de situația asta, noi suntem aici să ne fa­cem datoria față de oameni”, a spus Iulius Bedea, primarul orașului Simeria.
Funcționarii care se revoltă nu știu, pro­babil, că există un statut al func­țio­na­rilor publici, iar ei nu-l respectă și își bat joc nu numai de primar, dar și de cetă­țenii orașului. Pentru că Legea funcțio­na­rului public arată că acesta trebuie să ducă la îndeplinire sarcinile din fișa pos­tu­lui. Deci, e lege. Sabotarea activității ins­tituției însă nu pare să o vadă pre­fectura.
Situația de la Simeria este ten­sio­nată și după ce viceprimarul de acolo, liberal, a ajuns să nu mai se înțeleagă cu pri­marul, social-democrat.
Am vrut să aflăm ce spune pre­fectura în legătură cu această situație.
Alex Dîlv, șeful Cancelariei pre­fec­tu­lui de Hunedoara, a spus că la Pri­măria Simeria a fost trimis Corpul de Control al pre­fec­tu­lui, în urma unei pe­tiții pe o hotărâre de con­siliu. Dar, și un jurist de la pre­fec­tură a fost la primăria res­pectivă, iar acesta s-a crucit de tot ce a aflat acolo.
În fine, întrebarea este cum de își per­mit unii funcționari publici să-și bată joc de cetățeni? Și, cine îi încurajează în ac­țiunea lor?

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura