S.P.Î.G.M. Deva a pregătit orașul în culorile toamnei
Magdalena Șerban
Cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (S.P.Î.G.M.) Deva ne fac toamna colorată. Dat fiind faptul că vremea a fost una frumoasă în ultimele zile, urbea a fost și mai bine nuanțată.
Mai mult decât flori
De la lucrări de cosire a ierbii și tundere a gardului viu, inclusiv în satele aparținătoare municipiului Deva (Bârcea Mică și Archia), la curățenie în mai multe spații verzi și locuri de joacă, la plantat flori de sezon în diverse locații din oraș, toaletări de urgență ale arborilor, acolo unde situația a impus intervenții rapide pentru siguranța cetățenilor și a bunurilor, la noi indicatoare rutiere montate, trasare marcaje rutiere longitudinale și transversale specifice stațiilor de taxi pe arterele principale (Bld. Mihail Kogălniceanu, Str. Mihai Eminescu, Bld. 22 Decembrie, Bld. Nicolae Bălcescu, strada Mărăști și strada Horea), toate acestea au făcut parte din planul de acțiuni concretizat deja de echipele SPIGM. Iar activitatea continuă zilnic, nefiind una sporadică, ci permanentă, însă în concordanță cu nevoile și prioritățile din teren. Reprezentanții instituției au mai prcizat că la terenul de sport din zona de agrement Bejan a fost montată o plasă de protecție perimetrală nouă, cea veche fiind deteriorată și chiar absentă, pe anumite porțiuni. Totuși, chiar dacă lucrurile se repară, rugămintea este ca cei care folosesc locația să o facă în așa fel încât să se păstreze în condiții bune. Așa e corect față de comunitate și până la urmă, civilizat. Mai trebuie știut că se vor monta plase de protecție și la terenurile de sport de pe Aleea Neptun, strada Dorobanților și intersecția srăzii Bejan cu Mihai Eminescu. Reamintim că devenii pot transmite opiniile, doleanțele și atenționările la [email protected], pe WhatsApp la numărul de telefon 0737 734 465 sau direct la sediul din Str. Axente Sever, Nr. 40, Deva.
„Creșterea calității vieții urbane dincolo de a fi un obiectiv asumat al administrației, reprezintă un efort constant și coordonat pe care îl facem și acum în pragul anotimpului rece.
Aspectele funcționale sunt avute în vedere alături de înlocuirea mobilierului urban, de întreținere a locurilor de joacă sau de amplasarea indicatoarelor rutiere. Transmitem pe această cale rugămintea ca ceea ce facem să fie păstrat cu grijă și responsabilitate.
Le mulțumesc tuturor celor implicați în păstrarea unui municipiu curat și primitor. Este important pentru noi ca spațiul urban să reprezinte dincolo de funcționalitatea sa, o dimensiune care să ofere un motiv de petrecere a timpului liber, de satisfacție în raport cu modul în care este întreținut municipiul Deva”, a transmis Lucian Rus (foto), edilul șef al municipiului Deva.

