Sport

S-a tras cortina peste sezonul Ligii a IV-a

Sezonul 2016-2017 al Ligii a IV-a, cel mai important eşalon fotbalistic al judeţului Hunedoara, s-a încheiat la finalul săptămânii trecute. Ultima etapă a campionatului nu a produs surprize, înfrângerea campioanei Inter Petrila la Lupeni fiind previzibilă prin prisma faptului că îşi asigurase titlul cu două runde în urmă.

Hercules a câştigat derbiul orgoliilor
Deşi putea fi un derbi care să decidă titlul de campioană, duelul dintre Hercules Lupeni şi Inter Petrila a fost doar unul al orgoliilor sau unul între fosta şi actuala campioană. Hercules a încheiat campionatul cu dreptul, învingând cu 3-2, dar a terminat pe locul 4 al clasamentului din cauza unei sancţiuni de trei puncte. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a sancţionat clubul din Valea Jiului cu pierderea meciului din deplasare cu Şoimul Băiţa (din etapa a XX-a) cu scorul de 0-3 şi scăderea a trei puncte din clasament. În acea partidă, Hercules a părăsit terenul în minutul 42 şi nu a mai continuat meciul.

Şoimul Băiţa, la cea mai bună clasare din istorie
De sancţiunea fostei campioane a profitat chiar Şoimul Băiţa, care a încheiat campionatul pe locul secund, cea mai bună clasare din istoria clubului, şi Retezatul Haţeg, care s-a situat pe trei. Cele trei grupări, Şoimul, Hercules şi Retezatul  au încheiat la egalitate de puncte iar la rezultatele directe dintre ele, trupa din Băiţa a stat cel mai bine, urmată de gruparea din Haţeg şi cea din Lupeni. În ultima rundă, atât Şoimul cât şi Retezatul au obţinut victorii clare, învingând cu 6-0 pe Aurul Certej, respectiv cu 4-1 pe Victoria Călan.

Universitatea a câştigat derbiul Petroşaniului
O comportare bună a avut şi CS Hunedoara, care a încheiat cu un succes, 3-0 cu Minerul Uricani, clasându-se pe locul 5. Aurul Brad s-a poziţionat pe locul 6, învingând cu acelaşi scor pe rivala locală, Metalul Crişcior. În schimb, derbiul municipiului Petroşani a revenit Universităţii, care a trecut la limită, scor 2-1, pe terenul Jiului, dar victoria nu a ajutat-o să urce în clasament.

Liga a IV-a, etapa a XXII-a
Hercules Lupeni – Inter Petrila 3-2
Şoimul Băiţa – Aurul Certej 6-0
Victoria Călan – Retezatul Haţeg 1-4
CS Hunedoara – Minerul Uricani 3-0
Metalul Crişcior – Aurul Brad 0-3
Jiul Petroşani – Universitatea Petroşani 1-2
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura