ActualitateFlash

S-a stabilit! Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități

Adriana Năstase

Judecătorii ICCJ au stabilit, ieri, definitiv, că fostul președinte al României Traian Băsescu (foto) a fost colaborator al fostei Securități, după ce a respins recursul acestuia împotriva deciziei CAB care stabilea același lucru.

Teme clasice de poliție politică
Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea de intervenţie ac­cesorie formulată de inter­ve­ni­en­tul Ciuvică Mugur-Cristian, în in­teresul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Stu­dierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şe­dinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, se arată în decizia de ieri a instanței supreme.
În septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu – Petrov de colaborator al Secu­rității. Curtea de Apel a stabilit că:
– „Notele informative date de Băsescu se circumscriu unor teme clasice de poliţie politică, specifice Securităţii, fiind vizate exclusiv chestiuni care ţin de viaţa privată sau de dreptul la liberă circulaţie al persoa­ne­lor”.„Băsescu a denunţat activităţi sau ati­tu­dini potrivnice regimului totalitar co­mu­nist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamen­tale ale omului”. „Băsescu mai mult decât să pre­zinte faptele, le-a interpretat, afirmând că «am înţeles că D.C. ar fi dispus, în cazul în care ar reuşi să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo”.„Prin furnizarea aces­tor informaţii, Băsescu a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în relatările sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, cu încălcarea dreptului la viață pri­vată şi a dreptului la liberă circulaţie şi, prin urmare, a vizat această consecinţă”.„Ne aflăm în prezenţa unei îngrădiri efective a drep­turilor cetăţeneşti, având în vedere mă­surile dispuse pe marginea informaţiilor trans­mise de Băsescu”.„În consecinţă, ne­so­cotind interesele celor denunţaţi, Băsescu a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa acestora, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiec­tul unor in­ves­tigaţii suplimentare ale Se­cu­rităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.”
Traian Băsescu rămâne fără be­ne­ficiile pe viață pre­văzute de lege pentru foștii pre­șe­dinți ai României, după ce ÎCCJ a decis mier­curi că acesta a colaborat cu fosta Securitate. Printre bene­ficiile pe care le pierde Băsescu se numără o indemnizație lunară, o locuință de protocol gratuită și pro­tecția SPP.

Ce pierde fostul șef al statului român
Parlamentul a adoptat la finalul anului tre­cut o lege care prevede ca drepturile acor­date persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut cali­tatea de lucrător sau colaborator al Securi­tăţii. Foștii președinți ai României beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: folo­sin­ţă gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţa, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, în­cadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75 la sută din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu, paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Nume conspirativ, „Petrov”
Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitu­dinea și poziția colegilor săi de facultate față de regimul comunist și semna note cu numele conspirativ ”Petrov”.
În timpul procesului, Traian Băsescu a spus: „Nu am ştiut că mi s-a dat un nume cons­pi­rativ. Nu am semnat un anga­ja­ment în care să-mi fie in­tro­dus şi un nume cons­pi­rativ. (…) Nu am ştiut că Con­tra­in­for­ma­ţiile Mili­tare sunt Securitatea. Am cre­­zut că e un ser­vi­ciu al Mi­nis­te­ru­lui Apă­rării Naţionale”.

 

2 comentarii la „S-a stabilit! Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități

  • De ce il puneti la zid ? Unde este repectul pentru un fost presedinte care a avut doua mandate si acces nelimitat la secrete despre care noi habar nu avem ?
    De ce nu conteaza si parerea poporului ? ce fel de „haita „am ajuns ? ca popor …. nu cred ca mai suntem, suntem o turma …haituita de interese EXTERNE, prin chiar cei care ne reprezinta …… RUSINE ! Lasati -l in pace pe BASE, !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura