EvenimentFlash

S-a otrăvit cu medicamente şi şi-a tăiat şi venele

Criminaliştii au avut parte de o sinucidere neobişnuită, după ce au descoperit victima cu venele tăiate dar şi îmbuibată cu medicamente.
Poliţiştii criminalişti şi experţii în medicina legală au avut un caz extrem de greu după ce au fost chemaţi să cerceteze moartea unui tânăr. Acesta a fost descoperit în baia apartamentului în care locuia, cu venele tăiate iar lângă el erau mai multe cutii de la medicamente. Chiar dacă la prima vedere părea o sinucidere, cazul a fost imediat cercetat în amănunt pentru a se putea exclude orice variantă care ar fi indicat o faptă penală. Bărbatul, extrem de hotărât să renunţe la viaţă, avea 36 de ani şi era de loc din municipiul Orăştie. El locuia acum la Vulcan, la o mătuşă de-a sa. Era foarte supărat că nu are un loc de muncă şi că este nevoit să trăiască pe spatele familiei, iar acesta pare că este şi motivul sinuciderii. „Victima a lăsat un bilet de adio. Fratele său l-a descoperit pe bărbat, alertat că de câteva zile n-a mai dat nici un semn de viaţă”, a precizat, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. În biletul de adio în care îşi cerea iertare de la rude, tânărul a scris că s-a săturat să trăiască pe spinarea altora iar acest lucru l-a determinat să-şi ia viaţa. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura