Actualitate

S-a încheiat repartizarea pe posturi a dascălilor hunedoreni

02 profesorii_01Natalia Bumbac

La începutul acestei săptămâni s-a încheiat repartizarea cadrelor didactice pe posturile din învăţământ, scoase la concurs anul acesta. În urma celor două şedinţe publice de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, din cele 464 de posturi şi fracţiuni de posturi au fost ocupate 256. Dintre acestea, 21 de dascăli au semnat contract pe perioadă nedeterminată, devenind titulari pe post, ceilalţi fiind angajaţi cu contract pe perioadă determinată.
Posturile care au rămas libere vor fi distribuite în şedinţele ce vor avea loc la sfârşitul lunii august. Catedrele rămase deocamdată fără profesori sunt în localităţi din tot judeţul. La repartizarea care se va desfăşura la sfârşitul lunii pot participa şi dascălii care au susţinut examenul de titularizare în 2012 şi 2013. În cazul în care candidaţii au susţinut în mai multe rânduri examenul de titularizare, va fi luată în considerare nota obţinută la ultima prezentare.
Catedrele rămase libere vor trebui ocupate până la începerea anului şcolar 2014-2015. Nu au existat situaţii în care vreun post în învăţământ să rămână fără profesor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura