Comunitate

S-a încheiat distribuirea cardurilor de sănătate

Natalia Bumbac04 card

La nivelul judeţului Hunedoara, distribuirea cardurilor naţionale de sănătate prin poştă s-a încheiat. Din cele peste 322.000 de carduri tipărite pentru hunedoreni, 299.626 au fost înmânate titularilor, iar restul vor fi returnate către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara.
„Persoanele care nu au fost găsite la adresa de domiciliu pentru a li se înmâna cardul de sănătate îl vor putea ridica de la sediul CJAS Hunedoara, unde vor fi păstrate pentru o perioadă de cinci ani. Urmează să stabilim un program conform căruia cetăţenii vor putea să se prezinte pentru a intra în posesia cardului şi care va putea fi consultat pe site-ul instituţiei”, a afirmat medicul Viorica Codoreanu, preşedintele CJAS Hunedoara. Tot ea a  adăugat că potrivit declaraţiilor recente ale preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate, s-a propus ca, din februarie 2015, nici un serviciu medical să nu se deconteze decât pe bază de card de sănătate, deşi iniţial nu a fost stabilită o dată limită pentru acest lucru. Până atunci, cardurile vor fi testate, astfel încât să se poată vedea dacă sistemul este funcţional. Totodată, furnizorii de servicii medicale, cum ar fi medicii de familie, vor trebui să-şi achiziţioneze obligatoriu cititoare de carduri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura