Sport

Rundă „italiană” la RealSport

Ciprian Marinuţ

Toate cele trei partide din prima etapă a play-off-ului SuperLigii RealSport şi multe alte partide din diviziile inferioare s-au încheiat cu scoruri strânse sau chiar la egalitate, cu puţine goluri marcate, rezultate „italiene”, rar întâlnite la minifotbal.

Semisurpriză şi echilibru
Vicecampioana Alfa Team Cristur, echipă aflată în urmărirea liderei Avantaje, a pornit cu stângul în play-off, reuşind doar o surprinzătoare remiză, scor 2-2, cu Liverpool. „Cormoranii deveni” au condus de două ori prin golurile marcate de Bodea (min. 3 şi 35), dar Alfa a egalat de fiecare dată, replica fiind oferită de Luca (28) şi Vîrlan (43). Liverpool a avut mai puţine oportunităţi de a marca, dar a fost pragmatică, în vreme ce Alfa a fost insistentă în atac, însă s-a jucat cu ocaziile.
Revelaţia campionatului, Grawe, şi-a continuat parcursul peste aşteptări, câştigând cu 3-2 meciul cu Anonimii, deşi a fost condusă cu 2-1. Stoica (min. 12) a deschis scorul pentru Grawe, dar Anonimii au replicat prompt. Stancu (19), Daj (20) şi Tabac (21) puteau egala, însă au ratat incredibil. Insistenţele ofensive ale celor de la Anonimii au dat roade târziu, Părău (23) egalând, 1-1, cu două minute înainte de pauză. Acelaşi Părău (27) a marcat şi la două minute după reluare şi a adus bucuria în tabăra Anonimilor, 2-1. Putea fi 3-1, dar Daju (31) a irosit o ocazie imensă. Ambiţioasă şi muncitoare, Grawe a întors scorul pe final. Stoica (37) a egalat cu un şut sec la colţul lung, iar căpitanul Alexoi (46) a adus victoria echipei sale cu o torpilă din lovitură liberă din preajma careului. În ultimul meci al etapei din play-off, Paloma s-a impus greu, scor 2-1, în faţa celor de la Quasar, dar învinşii s-au plâns de unele greşeli de arbitraj.

Derbi adevărat
Reţeta „italiană a echilibrului” s-a respectat şi  în partida dintre prima clasată din Liga B, FC Cristur, şi ocupanta locului patru, Venus, care şi-a onorat statutul de derbi al etapei. La pauză, scorul a fost egal 2-2, dar pe final, lidera s-a impus, greu, cu 4-2, graţie plusului de pragmatism. Mitincu (9) a deschis scorul pentru FC Cristur, iar Bălan (12) a dublat avantajul cu un vole cu stângul, cum nu încearcă nici la antrenamente. La acest scor, Udrea, „vedeta” de la Venus, s-a certat cu delegatul echipei şi a plecat la vestiare. Fără el, Venus a jucat curajos, iar rezerva Sonea a reuşit o dublă (min. 15 şi 17) şi a egalat situaţia, 2-2. Meciul a fost pe muchie de cuţit, cu ocazii la ambele porţi, şi după pauză, dar Salamon (33) a reuşit un gol norocos şi Bălan (40) a încheiat conturile la 4-2 pentru lideră, după o pasă inspirată a finanţatorului Berthold Bloj.

Patru excepţii
Excepţie de la echilibrul ce a dominat etapa din weekend au făcut meciurile din play-out, toate încheiate cu diferenţe clare de scor,  (Pera BMW – FC Săgeata Bar 6-1; Phoenix – Voinţa Vălişoara 7-2; City Taxi Deva – SL Gaz Metan 9-3) şi întâlnirea din Liga C în care lidera  Dolce Vizio Caffe a făcut scorul etapei, 12-1, cu ultima clasată Big Eco. Competiţia de la RealSport intră în vacanţă pe perioada sărbătorilor pascale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura