Actualitate

Romeo Beja cere întreruperea executării pedepsei

02 Romeo BejaMaximilian Gânju

Fostul vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Romeo Beja, condamnat la închisoare pentru subminarea puterii de stat, a cerut întreruperea executării pedepsei. Beja a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şansa de a scăpa de executarea celor cinci ani de temniţă.
Fostul locotenent al lui Miron Cozma încearcă din răsputeri să scape de celula închisorii de la Rahova. Romeo Beja nu a reuşit să-i convingă pe magistraţi că termenul de prescripţie privind executarea condamnării a trecut, şi din acest motiv cere întreruperea pedepsei. Solicitarea sa a fost înregistrată zilele trecute la Tribunalul Bucureşti, însă judecătorii au constatat că nu este de competenţa lor să o soluţioneze şi au declinat dosarul către Curtea de Apel Bucureşti.
Romeo Beja a fost capturat la finele lunii februarie a.c., după ce a părăsit Austria, ţară în care avea statut de refugiat politic, pentru a veni la judecarea contestaţiei depusă de apărătorul său la Curtea de Apel Bucureşti. Acesta încerca să-i convingă pe magistraţi că pedeapsa la care a fost condamnat s-a prescris. Fostul lider al minerilor nu a calculat corect cei 10 ani necesari pentru prescrierea faptei şi a venit în ţară, la proces, iar acolo a fost imediat săltat de jandarmi şi poliţişti şi băgat în celula Penitenciarului Rahova.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura