Actualitate

Robert Dan îşi aşteaptă pedeapsa

03-Robert-Dan-5057Fostul viceprimar al municipiului Hunedoara ar putea afla săptămâna viitoare care va fi hotărârea definitivă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au încheiat judecarea apelului şi au fixat data de 15 decembrie, termen la care este posibil să dea o pronunţare.

În acest dosar, Nicolae Robert Dan (foto) a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la patru ani şi opt luni de închisoare pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese, decizia nefiind definitivă. Fostul viceprimar se află în prezent la Penitenciarul Bârcea Mare, unde are de executat o pedeapsă de cinci ani închisoare dintr-un alt dosar, în care a fost condamnat definitiv, alături de fostul primar Ovidiu Hada şi alţi doi foşti angajaţi ai Primăriei municipiului Hunedoara. Pe numele fostului ales local mai figurează un al treilea dosar în care de asemenea a fost condamnat de prima instanţă, sentinţă pe care a atacat-o cu apel la Curtea Supremă. În acest al treilea dosar, Robert Dan este judecat alături de Ovidiu Hada, tatăl acestuia Gligor Hada, Daniela Căpâlnă şi Ioan Ţiplea, doi foşti angajaţi ai Primăriei municipiului Hunedoara. (N. Bumbac)

2 comentarii la „Robert Dan îşi aşteaptă pedeapsa

  • Pacat ca banii iau mintile oamenilor…..Ajung sa decada din conditia umana pentru placeri efemere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura