Retrospectiva gimnasticii hunedorene 2014 (IV): Cinci gimnaste de la CNS „Cetate” Deva, în topul anului 2014

7 ianuarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

11 x 1 gimnaste la MTSCiprian Marinuţ

Partea a IV-a (ultima) a retrospectivei gimnasticii hunedorene în anul 2014 este dedicată competiţiilor din ultimele luni ale sezonului şi topurilor de final de an. Din start, trebuie remarcat că medaliile individuale şi contribuţia la performanţele echipelor României de senioare şi junioare le-au propulsat pe gimnastele de la CNS „Cetate” Deva în topul naţional al anului, ele ocupând cinci dintre primele 10 locuri al ierarhiei. Andreea Munteanu şi Alina Stănilă s-au situat pe locurile doi şi trei de pe podium, după Larisa Iordache, Anamaria Ocolişan e pe locul şase, iar junioarele Laura Jurcă şi Andreea Iridon sunt pe poziţiile opt şi nouă.

Succese naţionale
Finalul de sezon a cuprins două dintre cele mai importante competiţii de pe plan intern. Campionatul Naţional individual al junioarelor, desfăşurat la Sala Sporturilor din Deva, în zilele de 25 şi 26 octombrie, şi Campionatul Naţional pe echipe senioare şi seniori, derulat la Oneşti, în 8 noiembrie. La prima competiţie, cea a junioarelor, CNS „Cetate” Deva a acumulat 12 medalii (4 de aur, 4 de argint şi 4 de bronz) şi s-a clasat pe locul doi în ierarhia generală pe trofee, după Dinamo, care a avut tot 12 medalii, dar mai strălucitoare (7 aur, 4 argint, 1 bronz). „Vedeta” clubului devean a fost Ioana Crişan, care a cucerit cinci medalii. Ea a triumfat la individual compus şi a câştigat finalele de la sărituri şi bârnă, fiind de asemenea pe locul trei la paralele şi sol. Patru medalii, toate de argint (la individual compus, sărituri, paralele şi bârnă), şi-a trecut în palmares şi Olivia Crişan. La senioare, cele două echipe ale CNS „Cetate” Deva au triumfat, cucerind medaliile de aur şi argint, la Campionatele Naţionale pe echipe de la Oneşti. Echipa care a devenit campioană naţională a fost formată în totalitate din componente ale Lotului Naţional de senioare (Ana Maria Ocolişan, Ştefania Stănilă, Andreea Munteanu, foste la C.M., şi Asiana Peng), iar gruparea medaliată cu argint a fost alcătuită din sportive de la Lotul Naţional de junioare de la Deva (Ioana Crişan, Olivia Cîmpian, Carmen Ghiciuc, Denisa Florea). CNS „Cetate” Deva a bifat astfel al cincilea titlul naţional consecutiv şi la al 11-lea în total. La startul competiţiei s-au aflat numai cinci echipe, iar din unele formaţii au lipsit „piese” de calibru, Larisa Iordache şi accidentata Diana Bulimar, neconcurând pentru Dinamo.

Reuşite internaţionale
Ultimele concursuri ale anului la care au participat gimnastele din Deva au fost de nivel internaţional. Olivia Cîmpian a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere în finala de la sol a Master-ului „Elite Gym Massilia”, desfăşurat la Marsilia, în 14-16 noiembrie, competiţie la care au luat startul sportive din Australia, Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Japonia, Italia, România şi Rusia. Ana Maria Ocolişan a ocupat locul 10 cu un total de 50.250 puncte la cea de a 37-a ediţie a „Memorialului Joaquim Blume”, dotat cu „Premiul Oraşului Barcelona”, ce a avut loc în 15 noiembrie, la concurs participând sportive din Germania, Belarus, Brazilia, M. Britanie, Italia, Polonia, Elveţia, Ucraina, SUA, Uzbekistan şi Spania. Echipa României, cu Asiana Peng de la CNS „Cetate” în lot, a câştigat a 16-a ediţie a „Coupe Avenir” (23-24 noiembrie), de la Malmedy (Belgia). În plus, „chinezoaica” Asiana Peng s-a impus în finalele de la bârnă şi sol. În fine, Ioana Crişan s-a clasat pe locul trei la individual compus la întrecerile celei de a 17-a ediţii a „TopGym” (29-30 noiembrie), desfăşurate în Belgia cu participarea unor gimnaste din Rusia, Canada, Franţa, Belgia, Cehia, Olanda, Israel, M. Britanie, Spania, Ungaria, Israel, Maroc şi România.

Domină topul naţional
Pe baza performanţelor prezentate în această retrospectivă, gimnastele de la CNS „Cetate” Deva domină topul naţional al anului 2014, ele ocupând cinci dintre primele 10 locuri al ierarhiei. Andreea Munteanu şi Alina Stănilă s-au situat pe locurile doi şi trei de pe podium, Anamaria Ocolişan e pe locul şase, iar junioarele Laura Jurcă şi Andreea Iridon sunt pe poziţiile opt şi nouă. Lidera clasamentului este Larisa Iordache, singura gimnastă din România medaliată la Campionatul Mondial „China 2014”. Cele cinci gimnaste ale clubului din Deva prezente în topul pe 2014 sunt componente ale Lotului Naţional şi au făcut parte din echipele de senioare şi junioare care au reprezentant România la cele mai importante competiţii ale anului.
La final de retrospectivă şi început de an, le urăm gimnastelor de la CNS „Cetate” să fie sănătoase şi să continue să muncească la fel de bine, pentru ca pe măsura acumulării de experienţă, performanţele lor să fie tot mai valoroase.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Contestaţiile din dosarul lui Moloţ & compania se judecã luni

Contestaţiile formulate de cei cinci inculpaţi din dosarul lui Moloţ & co faţă de hotărârea Tribunalului Alba de menţinere a...

Răsturnare de situaţie la Consiliul Judeţean. Tiberiu Balint şi-a retras cererea de demisie!

Tiberiu Balint (foto) rămâne în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, după ce şi-a retras cererea de demisie depusă...

Lui Covaciu i s-a micşorat pedeapsa

În urma apelului făcut la sentinţa dată de Tribunalul Hunedoara, Gheorghe Covaciu (foto), condamnat pentru trafic de droguri de risc,...

Închide