Sport

Retrospectivă 2014 (I): Gimnastica este „campioana” anului 2014, la nivelul judeţului Hunedoara

Cele mai valoroase performanţe ale sportului hunedorean în anul 2014 la disciplinele olimpice au fost realizate de gimnaste, reprezentantele acestei discipline fiind favorite la câştigarea titlului de sportiva anului. Pentru a ilustra şi rememora aceste succese, vă prezentăm o scurtă retrospectivă, structurată în patru părţi, a evenimentelor şi competiţiilor în care au fost implicate gimnastele hunedorene în anul 2014. Prima parte va fi dedicată competiţiilor de pregătire şi a celor naţionale premergătoare Campionatului European de la Sofia. Partea a doua va fi rezervată competiţiei continentale desfăşurate în Bulgaria, a treia se va axa pe Campionatul Mondial din China, iar cea finală va fi dedicată competiţiilor din ultima parte a sezonului şi topurilor de final de an.
Start cu competiţii internaţionale11 x 2 laura-jurca
Anul 2014 a fost unul bogat în performanţe şi competiţii pentru gimnastele de la CNS „Cetate” Deva. Sportivele care se pregătesc în „laboratorul performanţelor” de la poalele cetăţii au început anul competiţional prin participarea la ediţia 2014 a „Nadia Comăneci Invitational”, eveniment devenit de anvergură, organizat de Nadia Comăneci şi Bart Conner. Competiţia a reunit la start peste 1.500 de sportivi şi sportive, pe diverse nivele de vârstă, la secţiunea internaţională aflându-se gimnaste din Australia, Canada, SUA.  Micile gimnaste de la Cetate Deva, antrenate de Liliana Cosma şi Mihai Cotuţiu, Olivia Câmpian şi Teodora Crişan, împreună cu Alexandra Mihai (Steaua) au reprezentat cu succes România. Cu un punctaj total de 53.000, respectiv 51.650, Teodora Crişan şi  Olivia Câmpian au încheiat pe locurile 2 şi 3, fiind medaliate cu argint şi bronz.
Următoarea competiţie cu gimnaste de la Deva la start s-a desfăşurat la Montreal, în perioada 6 – 9 martie. Este vorba de a 23-a ediţie a „Gymnix Internaţional Canada”,  la care au participat echipele Rusiei, Canadei, Italiei, Belgiei şi României, care a avut în componenţă pe Dora Vulcan, Ştefania Orzu, Maria Holbură şi Adela Florea (CNS „Cetate”). La final, formaţia noastră s-a clasat pe locul 5, iar la individual, clasările au fost: 14. Ştefania Orzu, 17. Dora Vulcan, 19. Maria Holbură şi 22. Adela Florea. La finalele pe aparate au fost prezente Dora Vulcan (sărituri), Ştefania Orzu (bârnă) şi Maria Holbură (sol), cel mai bun rezultat înregistrându-l Ştefania Orzu, care a ocupat locul 3 la bârnă.
Botezul focului la senioare
Cea mai valoroasă sportivă a clubului devean, Andreea Munteanu, a debutat la nivel de senioare, în luna martie a anului 2014, prin participarea la „Turneul Maeştrilor”, etapă în „Cupa Challenge FIG”, la care au fost prezenţi peste 200 gimnaşti şi gimnaste, în Lausitz – Arena din Cottbus (Germania). Gimnasta de la CNS „Cetate” Deva a evoluat la două aparate, ocupând locul trei la bârnă şi poziţia a cincea la sol, după evoluţii mai mult decât meritorii, şi anunţând că este pregătită pentru noi performanţe de top.
Gimnastele clubului devean au fost apoi în prim-plan la a şaptea ediţie a „Trofeo Citta di Jesolo”, care a reunit, în 22-23 martie, în Italia, gimnaste junioare şi senioare din SUA, Australia, Japonia, Italia şi România. Echipa de junioare formată din Laura Jurca (Cetate), Andra Butuc, Ştefania Orzu, Asiana Peng (Cetate), Andra Stoica şi Andreea Iridon (Cetate) a terminat pe treapta a doua a podiumului. În competiţia senioarelor, România a fost reprezentată de Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă (ambele CNS „Cetate”) şi Silvia Zarzu. Andreea Munteanu a fost singura non-americană care a reuşit să câştige o finală pe aparate, la bârnă, aparat la care s-a impus de o manieră categorică, având un avans de peste 0.600 faţă de a doua clasată. Gimnastele de la CNS „Cetate” au debutat în competiţiile oficiale interne la Buzău, în perioada 5-9 aprilie 2014, când s-au desfăşurat finalele Campionatelor Naţionale şcolare feminine şi masculine.
Strălucitoare în Franţa
A urmat triunghiularul Franţa – România – Belgia, atât la nivelul senioarelor, cât şi al junioarelor, de la Avoine (Franţa), pe 19 aprilie, unde reprezentativele României au câştigat detaşat la ambele categorii. Gimnastele de la CNS CSS „Cetate” Deva au avut o contribuţie substanţială la succesul echipelor României. La senioare, Andreea Munteanu şi Ştefania Stănilă au fost titulare în echipa clasată pe primul loc, iar Stănilă a urcat pe podium şi la individual compus. La nivel de junioare, Andreea Iridon şi Laura Jurcă au fost liderele echipei tricolore medaliate cu aur, ele cucerind în plus şi medaliile de aur şi bronz la individual compus.
Andreea Munteanu şi Ştefania Stănilă, cele două gimnaste din „generaţia nouă” de la CNS „Cetate”, au fost alese de antrenorii Octavian Belu şi Lucian Sandu să concureze alături de „veteranele” Larisa Iordache şi Diana Bulimar. La individual compus, româncele au acaparat tot podiumul. Larisa Iordache a fost lideră cu 59.200, Diana Bulimar s-a clasat pe locul doi cu 56.300, iar Ştefania Stănilă a obţinut medalia de bronz cu 56.000 puncte. La junioare, Andreea Iridon (55.000 puncte) şi Laura Jurcă (54.300), de la CNS „Cetate”, au fost singurele care au evoluat la toate cele patru aparate. Cele două gimnaste de la CNS „Cetate” au fost liderele României şi la individual compus, Andreea Iridon câştigând competiţia cu 55.000 puncte, iar Laura Jurcă ocupând locul trei cu 54.350 puncte, după franţuzoaica Loan His (54.600). Competiţia din Franţa a reprezentat o „repetiţie” înainte de participarea la cea de a 30-a ediţie a Campionatelor Europene, care va avea loc la Sofia, în perioada 12 – 18 mai.
În „primăvara competiţională” a mai strălucit şi un eveniment devenit tradiţional în gimnastica aerobică, respectiv „Cupa Cetăţii”, care a ajuns la a 17-a ediţie şi s-a desfăşurat la Deva. Concursul, organizat de Colegiul Naţional Sportiv „Cetate Deva” şi Federaţia Română de Gimnastică, a reunit la start aproape 100 de sportivi de la Cetate Deva, CSS Petroşani, CSM Arad, Urania Arad, CSS 1 Constanţa, Farul Constanţa, CS Gimnastica Gimnis Iaşi, CSS Triumf Bucureşti, UNEFS Bucureşti şi Lotul Naţional. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura