Actualitate

Restaurarea integrală a Castelului Corvinilor, la final. Ceea ce părea imposibil, s-a făcut

Unul dintre cele mai importante proiecte de patrimoniu din România intră în ultima etapă, iar rezultatele sunt spectaculoase, anunță cei de la Primăria Huendoara.

Proiect de aproape 7 milioane de euro
Astfel, podul de acces din zona ve­chiului Turn de Poartă a fost complet reabilitat, iar restaurarea Turnului Buz­dugan și a impunătorului „Cavaler” este finalizată.
În Loggia Matia a fost readusă la viață fresca istorică ce înfățișa blazoanele unor mari familii nobiliare, inclusiv ale re­gelui Vladislav Jagello și ale lui Iancu de Hunedoara, după ce originalul fusese distrus în urmă cu peste un secol. Groapa Urşilor va fi, în curând, inclusă în circuitul de vizitare. Vizitatorii vor putea descoperi, pentru prima dată, zone pre­cum Podul Capelei și spațiul „Între Ziduri”, dintre Turnul Pustiu și Turnul Vechi de Poartă.
Aceste lucrări completează restau­rările deja realizate în Sala Dietei, Sala Cavalerilor și în multe alte spații em­blematice ale castelului.
Toate investițiile fac parte dintr-un proiect în valoare de 6,6 milioane de euro, finanțat prin Planul Național de Re­dresare și Reziliență (PNRR), după o primă etapă de restaurare, în valoare de 5 milioane de euro, realizată prin Pro­gramul Operațional Regional.
Lucrările vor fi finalizate până la 31 august 2026, moment în care Hune­doara va putea spune că a fost încheiată prima restaurare integrală a Castelului Corvinilor după cea desfășurată între 1868 și 1914.

Ziceau că e incompatibil
„Cu 20 de ani în urmă, când cineva în­drăznea să pună problema restaurării in­tegrale a Castelului Corvinilor, repre­zentanţii administraţiei de la acea vre­me spuneau că aşa ceva este imposibil din cauză că ar costa peste 10 milioane de euro. De fapt, restaurarea integrală a acestui obiectiv era privită ca un subiect de domeniul science-fiction-ului. Încă puţin şi vom arăta că „imposibilul” este, totuşi, posibil. Prima etapă de restau­rare a fost finanţată prin vechiul Pro­gram Operaţional Regional, cu sprijin de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest. A fost un proiect în valoare de 5 milioane de euro imple­mentat între 2018 şi 2023. Pentru că bugetul acelui proiect nu era suficient pentru toate nevoile de restaurare şi conservare a Castelului Corvinilor, am întocmit un al doilea proiect, cofinanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lucrările se vor finaliza până la 31 august 2026. Din acel moment vom putea spune că am reuşit prima restaurare integrală a Castelului Cor­vinilor, după cea făcută între 1868 şi 1914. Merită mulţumirile şi felicitările mele sincere toţi colegii din Primărie care au scris aceste proiecte şi s-au ocupat de transpunerea lor în realitate. Aceleaşi mulţumiri şi felicitări le da­torăm cu toţii şi colegilor din Adminis­traţia Muzeului Castelul Corvinilor. Aş îndrăzni să spun că este unul dintre cele mai importante proiecte ale Hunedoarei din ultimii 30 de ani. Castelul Corvinilor are o valoare inestimabilă pentru oraş, pentru România, dar şi pentru istoria şi cultura europeană şi mondială” – Dan Bobouțanu (foto), primarul municipiului Hune­doara. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura