Republica prezidenţială a prins contur

Un Traian Băsescu extrem de hotărât, pe alocuri de un cinism extrem, dar cu mesaj categoric – îl vreau pe Boc, nu vreau să plece nimeni din partid! Nu e vorba de o imixtiune în viaţa unui partid, ci de formarea de facto a tandemului care-i asigură preşedintelui puterile specifice republicii prezidenţiale, deşi oficial, suntem republică semiprezidenţială. El guvernează acum după modelul Sarkozy.
Traian Băsescu nu putea risca o eventuală victorie a lui Vasile Blaga, de aceea s-a şi implicat masiv în susţinerea lui Emil Boc. Asemeni oricărui lider autoritar, nu acceptă (şi-ar pune în pericol poziţia) un alt lider cu suficientă personalitate pentru a avea opinii proprii. Istoria a demonstrat, în nenumărate rânduri, că acceptarea unei personalităţi concurente duce la erodarea poziţiei dominante a liderului din vârf. Perpetuarea influenţei s-a făcut printr-un fel de „moştenire”, de transfer al puterii către un lider controlabil, eventual rudă, deşi nici aici nu există suficiente garanţii. A se vedea răcirea relaţiilor dintre Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, din momentul în care Medvedev a refuzat să mai fie omul de paie al premierului.
În acest moment, Traian Băsescu nu poate conta decât pe sprijinul UDMR şi al UNPR – acesta din urmă un construct politic improvizat, fără ideologie şi fără viitor, altfel decât în orbita PDL. Dacă PDL pierde puterea, UNPR dispare. Preşedintele nu poate conta pe nici un fel de clemenţă din partea Opoziţiei, ştie foarte bine că în momentul în care PDL ar pierde puterea în favoarea USL, suspendarea sa va fi o chestiune de timp. Prin urmare, trebuie să rămână ferm pe poziţie, să-şi asigure sprijinul necondiţionat al PDL şi să încerce să-i creeze un culoar favorabil pentru alegerile din 2012.
Or, acest sprijin nu poate veni decât pe filiera Emil Boc, care şi-a demonstrat ataşamentul faţă de politicile prezidenţiale şi ar fi dispus să facă rocada preşedinte-premier, după ce Băsescu s-ar retrage de la Cotroceni, în 2013 (repet – în cazul câştigării alegerilor de către PDL). Vasile Blaga ar fi limitat imixtiunea preşedintelui în partid, pentru că un lider adevărat vrea să decidă – iar Vasile Blaga nu ar fi fost un al doilea Emil Boc, asta-i sigur. Adversităţile sale cu Elena Udrea, cunoscute, au fost o altă piedică serioasă pentru Blaga, ştiută fiind influenţa majoră pe care aceasta o are în partid.
Una peste alta, Boc a câştigat, iar Traian Băsescu e liber să-şi aplice în continuare politicile, bazându-se pe sprijinul celor care i-au fost apropiaţi şi până acum. Blaga s-a dovedit însă un adversar periculos, probabil că marginalizarea sa va continua. Pe de altă parte, cum la umbra marilor stejari nu creşte nimic, deocamdată, PDL nu-i poate opune lui Băsescu nici un lider veritabil.