Comunitate

Repere medicale. Deviația de sept

Biochimist Mădălina Filip

 

Deviația de sept reprezintă o afecțiune des întâlnită care se produce atunci când septul nazal (structura osteocartilaginoasă care separă cele doua fose nazale), se deplasează în partea dreaptă sau stângă, reducând fluxul de aer și îngreunând respirația. Cu toate că aproximativ 80% dintre oameni prezintă un sept ușor deviat, numai în cazul unor deviații serioase care conduc la grave probleme respiratorii este nevoie de intervenție chirurgicală. De asemenea, intervenția chirurgicală de corectare a deviației de sept se realizează și din motive estetice.

Deviația de sept se poate produce în timpul dezvoltării fetale și este vizibilă la naștere sau poate fi consecința unui traumatism la nivel facial (sporturi de contact, accidente auto, etc) care determină deplasarea septului nazal din poziția normală.

Deviația de sept este cea mai frecventă cauză de blocaj sau obstrucție  nazală, putând rezulta insuficiența respiratorie în special când pacientul suferă de răceală, infecție a tractului respirator superior sau alergie, boli care determină implicit inflamația și îngustarea foselor nazale. Tratamentul medicamentos al obstrucției nazale include antiinflamatoare și dilatatori nazali pentru deschiderea pasajelor nazale.

Alte complicații ale deviației de sept sunt: congestia sau sângerarea nazală, infecțiile frecvente sau recurente ale sinusurilor, respirația foarte zgomotoasă în timpul somnului (sforăitul), producerea de otită medie secretorie sau supurativă și senzație de ureche înfundată prin blocajul ventilatiei trompei lui Eustachio sau

Complicațiile deviației de sept au simptome precum: senzația de presiune a căilor respiratorii nazale, scăderea performanței intelectuale în urma oxigenării insuficiente a creierului, scăderea performanței în cadrul activităților sportive, tulburări de somn datorate incapacității de a respira pe nas în timpul acestuia, diminuarea sau pierderea completă a mirosului, stare de nervozitate sau gură uscată din cauza respirației orale cronice.

În funcție de gravitate, deviația de sept se poate trata medicamentos sau chirurgical (septoplastie), care poate fi completată și de operația estetică de remodelare a nasului (rinoplastie). În cadrul intervenției chirurgicale se secționează și repoziționează septul nazal în poziție corectă pentru ca fosele nazale să aibă dimensiuni egale.

Atât septoplastia cât și rinoplastia prezintă riscuri scăzute precum: infecția postoperatorie, riscuri aferente anesteziei, durere la nivel facial pe termen lung, vindecare lentă și rezultate mai puțin satisfăcătoare din punct de vedere estetic.

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura