REPERE MEDICALE. Boala Lyme

17 august 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Biochimist Mădălina Filip

Căpuşele reprezintă un vector în transmiterea unor boli infecţioase, cum sunt boala Lyme, babioza şi anaplasmoza granulocitară umană.
Boala Lyme este cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi şi este cea mai frecventă boală transmisă de căpuşe. Nu toate persoanele muşcate de căpuşă vor dezvolta boala Lyme, deorece nu toate căpuşele sunt purtătoare de Borrelia.
Majoritatea oamenilor sunt infectaţi primăvara şi vara, prin muşcăturile unor căpuşe imature, numite nimfe (dimensiuni sub doi mm). Căpuşele se pot ataşa de oricare parte a corpului uman, dar de obicei se prind în zone ale corpului calde, umede sau cu pilozitate precum scalpul, pielea din spatele urechii, axile şi membre. Căpuşele pot rămâne pe corp de la câteva zile la aproximativ două săptămâni. Pentru a dezvolta boala Lyme, căpuşa contaminată cu Borrelia trebuie să rămână ataşată de corp între 36 şi 48 de ore.
Prevenirea muşcăturilor de căpuşe se poate realiza prin evitarea câmpurilor cu vegetaţie foarte abundentă şi a zonelor împădurite. Vestimentaţia adecvată limitează expunerea pielii la mediu şi implicit ataşarea potenţială a căpuşelor. Se recomandă autoexaminarea corpului şi a hainelor purtate în timpul ieşirilor în zonele cu o incidenţă mai mare a căpuşelor. De asemenea, folosirea de substanţe repelente limitează contactul omului cu căpuşele.
Este importantă îndepărtarea cât mai rapidă a căpuşei descoperite pe piele, în maximum 24 de ore de la muşcătură, pentru a preveni infectarea. Extragerea căpuşei cu tot cu cleştii cu care s-a ataşat se poate face folosind un forceps fin.
Primul semn al infecţiei cu Borrelia este eritemului migrator, care apare în 60-80 la sută din cazuri, în primele 30 de zile de la momentul muşcăturii şi apare ca o erupţie cutanată roşiatică, la locul de ataşare a căpuşei. Absenţa eritemul migrator nu înseamnă întotdeauna absenţa infecţiei. Infecţia poate asocia şi un sindrom pseudogripal, manifestat prin febră, astenie, oboseală, dureri de cap, dureri articulare, dureri musculare sau limfadenopatii. Netratat, eritemul migrator dispare în câteva săptămâni.
În jumătate din cazurile netratate, la câteva zile după apariţia eritemului, se observă erupţii secundare multiple, deoarece Borrelia diseminează prin sânge. Aceste erupţii pot apărea la distanţă de câteva săptămâni sau chiar luni de la momentul muşcăturii de căpuşă. Simptomele specifice sunt manifestări musculoscheletale, neurologice şi cardiace.
Pe termen lung, infecţia cu Borrelia poate avea efecte negative asupra sănătăţii, cele mai frecvente simptome fiind hemipareza, pierderea auzului, disfuncţii ale vezicii urinare, convulsii şi afectarea cognitivă.
Tratamentul specific pentru boala Lyme constă în administrarea de antibiotice în funcţie de manifestările prezentate (eritem migrator, afectare cardiacă sau neurologică).

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Turist de 70 de ani salvat în Parâng

Turistul, bun cunoscător al muntelui, a fost nevoit să ceară ajutorul salvatorilor montani din cauza vremii care s-a stricat brusc.

Şapte hoţi de fier au fost prinşi la Mina Paroşeni

Paznicii au dat alarma, iar poliţiştii din Vulcan au reuşit să prindă şapte indivizi care furaseră circa 1.500 de kilograme...

Amendă şi dosar penal pentru refuzul carantinei

Un bărbat de 39 de ani, din Petroşani, a fost găsit de autorităţi la o terasă din centrul Petroşaniului. Acesta...

Închide