Sport

Renaşterea fotbalului devean

Ciprian Marinuţ

Culorile „alb-roşu” au devenit destin pentru Mureşul Deva, club care se va transforma într-un „satelit” al echipei Dinamo Bucureşti, care are aceleaşi culori. În retur, gruparea deveană îşi va păstra denumirea actuală, dar din viitorul sezon, numele va fi schimbat în Mureşul Dinamo Deva.

Bolnavă de „cancer financiar”, Mureşul Deva a „înviat din morţi”, cu câteva zile înainte de reluarea campionatului. Renaşterea fotbalului devean a fost posibilă graţie transfuziei de „sânge şi organe” obţinute de primarul Devei, Mircia Muntean, de la clubul Dinamo Bucureşti. Dedesubturile „afacerii” sunt încă nebuloase, dar e cert că gruparea deveană va evolua, sâmbătă, în prima etapă a returului.

Un preşedinte devean, altul dinamovist
Edilul Devei, care se declară dinamovist, a anunţat ieri că noua structură a clubului a fost negociată cu preşedintele grupării Dinamo Bucureşti, Nicolae Badea. Pe partea administrativă, la „butoane” vor fi localnici deveni, iar în sfera tehnică şi sportivă, „puterea” aparţine oamenilor doriţi de Dinamo. „Preşedintele Consiliului de Administraţie va fi Andrei Marton, iar vicepreşedinţi vor fi Sandu Filipaş şi Ovidiu Drijman. Pe lista membrilor Consiliului de Administraţie se mai află şi Nicolae Stanca şi George Mara. În funcţia de preşedinte al clubului a fost numit dinamovistul Cornel Ţălnar, în vreme ce Romulus Gabor a fost ales pentru rolul de antrenor principal”, a spus edilul Devei. „Cangurul” a afirmat că ar fi încântat să ajute noua echipă, însă nu era sigur, aseară, dacă va accepta oferta. „E un proiect atractiv şi mi-ar face plăcere să ajut fotbalul hunedorean. Aştept însă să văd ce jucători se vor aduce şi ce potenţial va avea clubul, pentru a vedea dacă accept oferta”, a spus Gabor.

Se instaurează milităria
Mircia Muntean a ţinut să precizeze că lotul noii echipe va fi format din şase jucători tineri din vechea gardă a Mureşului şi din alţii 17, care vor fi aduşi din ograda „câinilor roşii”. Toţi fotbaliştii vor trebui să respecte un program strict de disciplină, dacă doresc să rămână în lot. În plus, jucătorii vor fi motivaţi cu prime atractive în bani. „Contractele fotbaliştilor vor fi valabile până la 15 iunie. Dinamo va plăti antrenorii şi fotbaliştii, iar autorităţile locale vor avea în grijă baza sportivă. Jucătorii vor avea trei prime importante: primă de victorie, primă de egal în deplasare şi primă de evitarea retrogradării. Nu pot spune că vom avea valori cu nume sonore, dar avem, cert, jucători de rezervă ai echipei Dinamo, care sunt tineri şi speră să se afirme. Se va pune accent pe disciplină. Preşedintele Nicolae Badea nu vrea să-şi vadă jucătorii prin baruri sau la jocuri mecanice. Dinamo este un nume şi nu doreşte ca imaginea clubului să fie pătată. Din sezonul viitor, echipa se va numi Dinamo Mureşul Deva”, a spus Mircia Muntean.
Certitudinile din vechiul lot al Mureşului sunt internaţionalii de juniori Alexandru Dan şi Alexandru Petresc, în timp ce pe lista probabilor se află Apostol şi Ungur. Va fi interesant de urmărit felul în care se va face legitimarea jucătorilor la Deva, întrucât perioada de transferuri s-a încheiat, iar echipele mai pot aduce doar fotbalişti liberi de contract. Probabil, primul antrenament al echipei va avea loc azi. Mureşul Deva se află acum pe locul 12  în campionatul Ligii a 2-a, cu 16 puncte.

3 comentarii la „Renaşterea fotbalului devean

  • Totul e bine,dar numele echipe MURESUL DEVA nu trebuie schimbat!
    Atentie,trebuie pastrata traditia echipei,traditia orasului,si istoria lor!
    Noi devenii ,nu putem accepta sa se schimbe numele echipei din toamna.
    Totul va fii in zadar daca se schimba numele ,iar echipa va retrograda la finalul returului.Succes Muresul Deva!Felicitari ca s-a salvat echipa si succes in retur!Nu trebuie sa ramaneti in zona retrogradabila,trebuie sa urcati,sa aduceti puncte de afar si acasa sa bateti tot!
    Sper ca si Corvinul Hunedoara sa reuseasca sa reinvie,caci acolo sunt mai multi dinamovisti decat la Deva!Poate in viitor Nea Mircea Lucescu si restul Corvinistiilor vor forma o superechipa la Hunedoara,ca sa redevenim un judet cu 2 echipe puternice si de ce nu una sau amandoua in Liga Nationala!
    Tinta Muresului Deva pe viitor trebuie sa fie Liga Nationala-PROMOVARE.Vedeti ce a patin echipa Poiana Campina care a fost si cred ca mai este un timp echipa satelit a lui Dinamo Bucuresti!a fost ciuca bataiilor in liga a doua iar acum este in liga a 3-a.Inainte sa fie sub Dinamo Bucuresti Poiana Campina a rezista cu bine in divizia B .Dinamo Bucuresti are echipa s-a Dinamo Bucuresti II in liga 2-a seria 1.Ii ajunge o echipa de liga 2-a si alta de a 3-a .Nu avem nevoie sa se schimbe numele echipei din Deva!

  • Alooo domnu ziaristuuu vezi ca singura certitudine este ca Alex Petresc este plecat de vreo luna jumate la Unirea Alba Iulia, in rest tot ce pot sa-ti spun este ca bati campii si ca ai pus botu la vrajelile lu domn primar. Pacat.

  • Nu stiti ce vorbiti…..sa vedem citi jucatori localnici vor juca in viitoarea ,,asa zisei echipe’ a Devei care la drept vorbind nu mai are nici o legatura cu localitatea,pt ca jucatorii din echipa nu reprezinta DEva ci pe Dinamo…..singura legatura cu municipiul nostru este ca jocurile de acasa vor avea loc la Deva si atit….o situatie compromitatoare pt fotbalul Devean ,pt ca Dinamo nu are interes sa promoveze jucatori localnici ci numai pe ai lor….o sa vedeti si o sa va aduceti aminte….este doar o solutie politicianista care nu tine cont feloc de fotbalul local ci doar de faptul ca pe hirtie va scrie ca Deva are formatie de fotbal in liga 2,si atit…..adevarul nu este asta,adevarul ca deva nu va mai avea echipa de fotbal ci Dinamo i-a furat numele si isi va roda proprii jucatori aici la Deva,asa ca sa nu ne mintim degeaba…..cistiga doar ….primarul,daca asta se poate numi cistig.Isi bate inca odata joc de fotbalul Devean

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura