Actualitate

Reglare de conturi între interlopi în centrul Devei. Scandalagiul Raul Locsei bătut măr, cu bâtele şi picioarele!

Sorina Popa

Bătaie ca-n filmele americane în centrul municipiului Deva. Se pare că reşedinţa de judeţ redevine, încet, încet, un pol al scandalurilor şi luptelor de stradă, aşa cum era în urmă cu 10 ani. Să redevină Deva un oraş unde violenţele sunt la ordinea zilei?

Desfigurat, nici un agresor arestat
Recent, un interlop din municipiu, Raul Locsei (foto), zis Unguru, a fost bătut crunt, de către trei bărbaţi care purtau cagule. Se pare că victima a fost lovită nu numai cu pumnii şi picioarele, dar şi cu bâte. Locsei a sunat la 112, fiind transportat la spital, aproape inconştient în urma bătăii crunte primite. Loviturile au fost extrem de dure, dovadă şi faptul că bărbatul a fost pur şi simplu desfigurat. „Victima a depus o reclamaţie la Poliţie, a spus că a identificat două persoane dintre agresori. Nici unul dintre agresori nu este arestat”, a declarat agentul de poliţie Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Se pare că agresorii l-au bătut pe Locsei, în urma scandalului din anul 2015, când acesta, împreună cu un alt bărbat, i-au lovit pe patronii italieni ai unei gelaterii din centrul Devei. Medicul legist Dan Mărculescu, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală, a declarat că Locsei prezenta multiple leziuni traumatice, ca urmare a loviturilor cu obiecte contondente. Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara susţine că în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

Patroni italieni bătuţi de Locsei şi un amic
Scene şocante în centrul Devei s-au înregistrat la începutul lunii septembrie 2015. Atunci, doi italieni au fost călcaţi în picioare la propriu de doi interlopi. Atacul sângeros a pornit pe terasa unei gelatarii deţinute de un italian. O femeie a fost luată la palme de unul dintre interlopi, iar italianul a sărit să o apere şi atunci a început bătaia. Scena de agresiune l-a avut în rolul principal pe Raul Locsei, zis „Unguru“, un bărbat din Deva, cunoscut în lumea interlopă a urbei. Acesta, împreună cu un amic de-al său, Anton Petru Miheţ, i-a snopit în bătaie pe cei doi bărbaţi, de origine italiană şi au agresat alte trei persoane, printre care două femei, sub ochii copiilor acestora şi în văzul a zeci de oameni. Cei doi au fost trimişi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Deva, unde procesul se află pe rol. Locsei mai este cercetat pentru distrugere, după ce a lovit cu picioarele uşa Secţiei de Poliţie din Deva.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura