ActualitateFlash

Recursul fostului primar de Hunedoara, Ovidiu Hada, se judecă astăzi

05-hada-26Astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se va judeca, după trei amânări succesive, recursul iniţiat de fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, fostul viceprimar Robert Dan şi doi foşti angajaţi ai Primăriei Hunedoara, Ioan Ţiplea şi Daniela Căpâlnă, condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Cei patru au fost condamnaţi de Curtea de Apel Alba Iulia: Ovidiu Hada la cinci ani de închisoare cu executare, Robert Dan la trei ani de închisoare cu executare, Daniela Căpâlnă, fost şef Serviciu Buget-Finanţe-Contabilitate al Primăriei, la trei ani de închisoare cu executare şi Ioan Ţiplea, fost inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii din cadrul Primăriei, la cinci ani de închisoare cu executare.
Reamintim că dosarul celor patru se referă la cinci contracte de achiziţii publice, încheiate ilegal în anul 2009, în valoare de 171.212,36 lei, şi care au avut la bază interesele şi relaţiile personale dintre inculpaţi.
Din informaţiile noastre, zilele trecute, fostul primar Ovidiu Hada se afla în SUA, astfel încât nu ştim încă dacă se va prezenta la termenul de judecată. (V. Macovei)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura