Actualitate

Recurs respins pentru traficantul de droguri

02 bulina neagra arestat-droguri

Ieri, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au respins recursul faţă de măsura arestării preventive date lui Alin Gabriel Titiş, un tânăr din Valea Jiului, prins că trafica droguri de risc, mai exact canabis.
El a fost arestat în urmă cu câteva zile de către judecătorii Tribunalului Hunedoara. Titiş a făcut recurs, care a fost respins, deci el va rămâne în arest cel puţin 29 de zile. În cazul lui Sorin Dumitru Budeanu, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, acesta nu a făcut recurs, pentru că nu a fost, încă, prins de poliţişti. Cinci tineri din Valea Jiului au fost ridicaţi, în urmă cu câteva zile, de ofiţerii de la Crimă Organizată, pentru trafic şi consum de droguri. Dintre aceştia doar doi, Titiş şi Budeanu, au primit mandate de arestare. Potrivit procurorilor DIICOT, Sorin Budeanu, aflat în prezent străinătate, este cel care-i aproviziona pe ceilalţi tineri din Valea Jiului, cercetaţi în dosar, cu cantităţi mai mari de canabis, iar aceştia le porţionau şi le vindeau consumatorilor. Drogurile erau aduse din Italia. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura