FlashPolitica si administratie

Rectificare de buget cu dedicaţie

05 casa de cultura deva fantana muzicala (5)Volodia Macovei

Ieri, Consiliul Local (CL) Deva s-a întrunit în şedinţă extraordinară, singurul punct de pe ordinea de zi vizând o rectificare bugetară bine dosită de ochii presei. Această rectificare a bugetului a avut, ca principal beneficiar, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, care a primit o sumă mai mult decât generoasă peste bugetul aprobat iniţial, din bani, ieşind şi de un autoturism de mai mare dragul.
O rectificare la secret
Şedinţa extraordinară a fost una de foarte mare viteză, votul rectificării bugetare durând, practic, nu mai mult de un minut. Ceea ce înseamnă că toţi consilierii locali prezenţi ştiau despre ce este vorba. Mai greu a fost pentru noi să facem rost de datele acestei rectificări, deoarece, pentru prima dată, nu a fost făcut public conţinutul hotărârii adoptate şi majoritatea celor întrebaţi despre conţinutul hotărârii au evitat să ne răspundă.
Una peste alta, conform hotărârii Consiliului Local Deva, prin această rectificare, bugetul local pe 2013 se modifică pozitiv, la venituri şi cheltuieli, cu aproximativ 5,2 milioane de lei. De asemenea, bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe 2013, se modifică pozitiv cu 353.500 de lei.
1,6 milioane de lei, bugetul Casei de cultură devene
Dar câştigătorul evident al acestei rectificări bugetare de urgenţă este Centrul Cultural „Drăgan Muntean” – care de când s-a transformat din casă de cultură în centru cultural, beneficiază de fonduri din ce în ce mai generoase -, al cărui buget pe 2013 a fost majorat de la 1,326 milioane de lei la 1,557 milioane de lei, adică un plus de 231.000 de lei.
Interesant este că sumele solicitate de conducerea Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, respectiv bugetul de cheltuieli aprobat până la sfârşitul anului, pentru manifestări, este de 150.000 de lei. Din informaţiile oferite de directorul adjunct al centrului, Alexandru Gruian, banii aceştia ar fi necesari pentru realizarea următoarelor evenimente: Diva Deva, TIFF Deva – 9-11 septembrie, Ziua Recoltei – 21-22 septembrie, Festival Magna Curia, inclusiv sărbătorirea a 15 ani de la înfiinţarea Ansamblului coral Sargeţia Deva, Sărbătoarea Naţională – 1 Decembrie, Decembrie la Deva – 2 decembrie 2013-1 ianuarie 2014.
Un SUV de cultură
Tot de la directorul adjunct al centrului am aflat că, în aceşti 150.000 de lei nu intră şi achiziţionarea unui autoturism, promis de autorităţile devene. Aşadar, prin aritmetică simplă, dacă această rectificare a dat Centrului Cultural „Drăgan Muntean” 231.000 de lei, iar din aceştia 150.000 de lei sunt de cheltuit cu manifestările notate mai sus, înseamnă că instituţia a primit 81.000 de lei pentru achiziţionarea unui autoturism. Adică un autoturism de vreo 18.000 de euro, ceva de la un SUV Dacia Duster de 110 CP în sus. Aşa spun calculele noastre, pentru că nimeni nu doreşte să explice, iar această rezervă de a da relaţii presei nu miroase deloc a bine.

3 comentarii la „Rectificare de buget cu dedicaţie

  • Valodea, mare barfitor din miscarea populara mai esti. SUV-ul ala pare a fi o autoutilitara necesara casei de cultura pentru transport materiale la diverse manifestari (nepopulare). Daca intrebai, nu mai barfeai. Sau mergi pe principiul ca ceva, ceva, tot ramane.

  • Domnule gicu,

    In bugetul initial aprobat, pe 2013, asadar inainte de rectificare, pentru acest centru figureaza deja Autoutilitara 1 buc. 65.000 lei.
    Multumesc.

  • Domnule gicu,daca ai fi un bun samaritean ar fi trebuit sa postezi cu numele matale,tinand cont ca esti si persoana publica.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura