Actualitate

Recidivist băgat după gratii pentru că a lovit un polițist

Individul din municipiul Hunedoara a agresat și amenințat un polițist che­mat să aplaneze un conflict.
Totul plecase de la faptul că agre­so­rul și prietenii lui blocaseră calea de acces a unei societăți comerciale, iar paz­nicul unității le-a cerut să mute mașina din poarta firmei. „Aflat în exer­citarea atribuțiilor de serviciu ca polițist rutier în cadrul Poliției Mun. Hunedoara – Biroul Rutier, împreună cu colegul său, mar­torul (…), în urma unei sesizări prin SNUAU 112, s-au deplasat la in­ter­venție în parcarea societății ITALROM LEATHER de pe DJ687A, vis-a-vis de poligonul de tragere. La fața locului a fost identificat apelantul, paznic al societății menționate anterior, care a reclamat faptul că mai multe persoane își parcaseră autoturismele în apro­pi­e­rea porții de acces, motiv pentru care le-a solicitat să își mute autoturismele, moment în care aceștia au devenit recalcitranți și i-au adresat amenințări cu acte de violență. Ulterior au apărut la fața locului persoanele cu privire la care făcuse sesizarea paznicul, printre care și numitul (…) Persoana vătămată și-a declinat calitatea de organ de poliție, iar numitul a înaintat violent spre apelant cu intenția de a-l lovi, moment în care persoana vătămată a intervenit pentru a-l opri și a aplana conflictul. Urmare a­ces­tora, numitul a manifestat un com­por­tament agresiv față de persoana vă­tă­mată, s-a apropiat de aceasta simu­lând o lovitură cu mâna stângă (…), după care l-a prins și strâns de braț, cu toate că persoana vătămată opunea rezis­ten­ță. Urmare acestor violențe, i-au fost pro­vocate suferințe fizice per­soa­nei vă­tă­mate, care necesită, pentru vin­de­care, 1–2 zile de îngrijiri medicale”, se re­ține din dosarul de anchetă. Re­ci­di­vistul în vârstă de 49 de ani a fost ju­de­cat pen­tru două infracțiuni de ultraj la Ju­de­că­toria Hunedoara și con­dam­nat la o pe­deapsă de 2 ani și 2 luni, ur­mând ca in­culpatul să execute în regim de de­ten­ție pedeapsa rezultantă finală. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura