ComunitatePolitica si administratie

Râu de Mori: ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie

Magdalena Șerban

Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie se acor­dă familiilor și persoanelor sin­gu­re, cu venituri mici, care îndeplinesc anu­mite criterii de venit și deținere a bunurilor și folosesc un singur sistem de încălzire. Sunt date de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale, ins­tituții subordonate Ministerului Mun­cii și Solidarității Sociale. Primarul din Râu de Mori face cunoscute detaliile, pentru comunitate.

Anunță
,,Se preiau cererile de acordare a aju­torului pentru încălzirea locuinţei și de supliment pentru energie electrică, con­form prevederilor Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială și a HG nr.1073/2021 pentru a­probarea Normelor metodologice de a­plicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, noiembrie 2025-martie 2026. Cererile se depun la sediul primăriei, de luni până vineri, între orele 10:00-14:00. Cererile vor fi însoțite documentele necesare”, a trans­mis primarul din Râu de Mori, Flaviu Dilertea (foto).

Ce acte trebuie atașate
Sunt necesare acte privind com­po­nența familiei (copie după actele de identitate – buletin sau carte de iden­ti­tate), copie certificat de căsătorie, co­pie certificate naștere, copie livret fa­milie plus acte privind veniturile re­a­lizate de membrii familiei: adeverință de salariu pe luna anterioară depunerii cererii pentru membrii familiei care sunt angajați sau adeverință de la AJOFM Hațeg, pentru șomeri, ade­ve­rință de la Registrul Agricol cu titularul locuinței și membrii familiei, suprafață de teren, număr bovine, porcine, ovine, păsări și familii de albine, certificat fiscal privind veniturile realizate până la data depunerii cererii, certificat fiscal de la Impozite și Taxe cu bunurile de­ţi­nute, însoțit de copie a talonului auto­tu­rismului deținut. Menţionăm că pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie elec­trică familiile și ale căror venituri nete lunare pe membru sunt până la 1386 lei și persoanele singure ale caror venituri nete lunare pe mem­bru sunt până la 2053 lei.

Ce bunuri deținute conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încalzirea locuinței
În primul rând, bunuri imobile, mai exact clădiri sau alte spații lo­cative în afara locuinței de do­mi­ciliu și a anexelor gospodărești, terenuri de împrejmuire a lo­cu­inței și curtea aferentă și alte te­renuri intravilane care depă­șesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală. De ase­me­nea, bu­nuri mobile precum autoturism/ au­to­turisme și/sau motocicletă/ moto­ci­clete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepția celor adaptate pentru per­soa­nele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor de­pendente sau și pentru uzul per­soa­nelor aflate în zone greu accesibile, mai mult de un autoturism/ motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani, auto­ve­hicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, auto­buze, microbuze, șalupe, bărci cu mo­tor, scutere de apă, iahturi, cu ex­cep­ția bărcilor necesare pentru uzul per­soa­nelor care locuiesc în Rezervația Bio­sfera Delta Dunării, utilaje agricole: trac­tor, combină autopropulsată, utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moa­ră de cereale, utilaje de prelucrat lemnul: gater sau utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric; toate aceste aflate în stare de funcționare. În plus, mai vorbim de depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei. Totodată, proprietatea de terenuri/ animale și/sau păsări implică prevederi, și anume suprafețe de teren, animale și păsări ale căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2500 euro pentru familie. În concluzie, deținerea unuia dintre bunurile menționate conduce la excluderea acordării, ajutorului pentru încălzirea locuinței

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura