Rămâne cu pedeapsa de 10 ani de închisoare

Curtea de Apel Alba Iulia a dat ieri sentinţa definitivă în dosarul în care Marika Luca (foto), o infirmieră din Lupeni, a fost judecată pentru omor. Instanţa finală i-a respins apelul depus împotriva sentinţei date de Tribunalul Hunedoara, prin care femeia a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Prin urmare, ea a rămas cu aceeaşi pedeapsă. Ea a fost judecată pentru că şi-a omorât, cu două lovituri de cuţit, propriul fiu.
Din datele anchetatorilor, Marika Luca şi-a ucis fiul în vârstă de 35 de ani, în dimineaţa zilei de 9 mai, în urma unui scandal provocat de acesta. Bărbatul nu avea ocupaţie, trăia sub acelaşi acoperiş cu părinţii săi şi căzuse în patima alcoolului. În dimineaţa fatidică şi-a bruscat mama pentru că nu-i dăduse bani de băutură, iar femeia a ripostat. L-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie în abdomen şi torace. În apartament se afla şi tatăl victimei care dormea. Marika Luca a plecat la serviciu, iar după 12 ore a mers la Secţia de Poliţie şi s-a predat. Soţul ei a aflat despre crimă abia la Poliţie, fiind şi el de faţă în momentul în care femeia şi-a mărturisit fapta. Marika Luca a stat în arest preventiv pe perioada judecării dosarului. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.