Sport

Raliu montan în Staţiunea Straja

Carmen Cosman

Cea de-a treia ediţie a Cupei VTM Lupeni, din staţiunea montană Straja, va avea loc în data de 27 august. La această competiţie şi-au anunţat participarea automobiliştii licenţiaţi şi amatori, atât din ţară, cât şi din străinătate.
„La sfârşitul lunii, va avea loc cea de-a treia ediţie a raliului montan din Straja, având în vedere că organizatorii au găsit foarte multă seriozitate în această staţiune. În momentul de faţă, o contribuţie financiară destul de consistentă, menită să ajute la buna desfăşurare a concursului, îşi va aduce Consiliul Judeţean, dar nu pot spune acum exact ce sumă va aloca. Important este că va fi un concurs automobilistic de anvergură, la care vor participa concurenţi din ţară, dar şi din străinătate”, a declarat Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
Primăria Lupeni a alocat pentru acest eveniment 10.000 de lei, dar, din cauza dificultăţilor financiare, încă nu se ştie dacă banii vor putea fi şi daţi. „Nu putem vorbi astăzi despre o contribuţie financiară a Primăriei Lupeni, chiar dacă noi avem alocaţi prin hotărâre de consiliu local 10.000 de lei. Este o sumă foarte mică, dar nu suntem siguri că o vom putea acoperi”, mai spune Resmeriţă. Competiţia se va desfăşura pe DJ664A, între Lupeni şi Staţiunea Straja, iar organizatorii sunt Comisia Judeţeană de Automobilism şi Karting Hunedoara, în colaborare cu Primăria municipiului Lupeni şi Consiliul Judeţean Hunedoara.

One thought on “Raliu montan în Staţiunea Straja

  • La ce gropi sunt pe drumul ala e greu de crezut ca va fi vreun raliu.Poate vreun concurs de sarete.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura