Radare „în cascadă“ şi amenzi peste amenzi

În weekend, poliţiştii rutieri au efectuat mai multe acţiuni de monitorizare şi control în trafic, pe toată raza judeţului Hunedoara. Pe DN66 şi pe DN7 au fost amplasate aparate radar „în cascadă“, în vederea reducerii numărului de accidente cauzate de viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile meteo.03 radar-politie
În cele două zile de acţiuni, poliţiştii de la circulaţie au dat 270 de amenzi, dintre care 138 pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 52 pentru nepurtarea centurii de siguranţă. De asemenea, au fost constatate trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost ridicate două permise de conducere, dintre care unul pentru depăşirea limitei legale de viteză în cazul unei conducătoare auto în vârstă de 36 de ani, din judeţul Sibiu. Aceasta circula pe DN 66, în localitatea Pui, conducând un autoturism cu viteza de 108 km/h. Celălalt permis a fost reţinut pentru nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea la nivel cu calea ferată. (A. Brandisz)

One thought on “Radare „în cascadă“ şi amenzi peste amenzi

  • 8 august 2016 la 10:13
    Permalink

    Target la amenzi marca micu dan tot comunistii si militienii conduc amarita asta de Politie. Dupa 26 de ani inca mai sunt militieni ka conducerea unor servicii. Rusineeee.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare