Actualitate

Pușcăriaș acuzat de viol. Victima – o fetiță de 11 ani

Dezaxatul a abuzat sexual de propriul copil mai bine de ju­mă­tate de an se arată în anchetă. A comis primul viol la doar câteva săptămâni după ce fusese liberat din pușcărie, unde executase o pedeapsă pentru furt.

A recunoscut
Aflat acum în arest preventiv, pră­dătorul sexual a fost trimis în judecată pentru viol asupra unui minor, dosarul fiind instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie. Băr­batul este acuzat că a întreținut de mai multe ori raporturi sexuale normale cu o fată în vârstă de 11 ani, profitând de vârsta acesteia, majoritatea actelor sexuale con­su­mându-se pe un câmp din zona locuințelor sociale de pe strada Plantelor. Fiind audiat în cauză, hu­nedoreanul a recunoscut că a în­tre­ţinut doar un raport sexual cu per­soana vătămată minoră, cu ocazia prime întâlniri după ce s-a eliberat din penitenciar, o cu­noaş­te pe aceasta dinainte de a fi în­carcerat în anul 2023, iar aceasta i-ar fi spus că avea la acel moment vârsta de 14 ani şi jumătate”, se reține din dosarul de la Judecă­to­ria Orăștie.

A mințit că nu știa ce vârstă are
Atât mama minorei cât și fratele violatorului au confirmat că știa ce vârstă are fata, mai ales că o vizita încă de când avea puțin peste un an. ”Susţinerile inculpatului se a­pre­ciază că sunt însă vădit nesin­cere, în contextul în care din pro­batoriul administrat în cauză re­zultă că o cunoştea pe persoana vătămată şi familia acesteia cu mult timp înainte de a fi încarcerat, în condiţiile în care fratele său în­treţine o relaţie de concubinaj cu mama minorei, astfel încât apă­ră­rile sale cu privire la faptul că nu ar fi cunoscut vârsta reală a minorei nu pot fi primite. Astfel, chiar per­soana vătămată a declarat că îl cu­noaşte de mult timp pe inculpatu şi i-a spus că are vârsta de 11 ani, fiind întrebată de acesta”, se mai arată în dosar. Pușcăriașul va fi judecat la Orăștie pentru să­vâr­și­rea infrac­țiunii de „viol săvârșit a­supra unui minor”. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura