Actualitate

Punctul de vedere al conducerii CEH

Într-un comunicat transmis, ieri, după amiază, semnat  Biroul de Presă al CEH, se face cunoscut punctul de vedere al conducerii CEH, referitor la protestele minerilor de la Lupeni. Redăm în continuare, cele mai semnificative pasaje din comunicatul CEH:        

„Mişcarea de protest începută în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2017, la Sucursala Exploatarea Minieră Lupeni, prelungită pe toate schimburile până inclusiv la schimburile I şi II de astăzi, 5 ianuarie, de la declanşare, a făcut obiectul unui dialog permanent între conducerea executivă a societăţii Complexul Energetic Hunedoara şi reprezentanţii salariaţilor, lideri de sindicat, dar şi direct cu protestatarii.(…)  Nemulţumirile salariaţilor sunt, în parte, obiective, însă nu pot fi soluţionate de către angajator în contextul în care, printr-o decizie a instanţei, societatea a fost scoasă din insolvenţă, moment în care conturile societăţii au fost blocate, nu înainte de a fi executate silit de către creditori, cu sume importante de bani.
În zilele de 4 şi 5 ianuarie, producţia de cărbune planificată a fi realizată la E.M. Lupeni se ridica la aproximativ 2.000 tone, iar nerealizarea acesteia a periclitat grav siguranţa aprovizionării ritmice cu cărbune a termocentralelor şi chiar funcţionarea acestora, dată fiind perioada de iarnă în care, în orice moment, Dispeceratul Energetic Naţional poate solicita S. CEH-SA realizarea serviciilor tehnologice de sistem.
Recuperarea producţiei aferente acestor două zile rămâne în sarcina conducerii executive a Sucursalei Exploatarea Minieră Lupeni, care va proceda în acest sens, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare“.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura