Actualitate

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni
Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni şi Livezeni au declanşat, miercuri di­mineaţa, un protest spontan şi au re­fuzat să intre în subteran, so­li­citând garanţii pentru plata adao­su­rilor salariale pe care ar trebui să le primească cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Negocieri
Conform contractului colectiv de muncă, minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) ar urma să beneficieze de două prime, una pentru a marca Vi­nerea Mare, iar cea de-a doua pentru Paşte, valoarea acestora urmând să fie stabilită pe baza negocierilor din­tre sindicat şi administraţie.
Conducerea CEVJ s-a deplasat, luni dimineaţa, la sucursalele miniere pentru a discuta cu protestatarii.
De asemenea, preşedintele Con­siliu­lui de Administraţie al CEVJ, Andrei Poşa, a confirmat, pentru AGERPRES, că poartă discuţii cu reprezentanţii Sindicatului Muntele, la Bucureşti, pe tema solicitărilor formulate de mineri.
CEVJ numără circa 2.000 de an­gajaţi care lucrează la minele Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la Termocentrala Paroşeni, unde se utilizează cărbunele extras de la cele patru exploatări.
Minele Lonea şi Lupeni ar urma să fie închise până la finalul anului, însă ter­menul este considerat nerealist de către Sindicatul Muntele. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura