Politica si administratie

Protest spontan al angajaţilor de la APIA

Angajaţii din cadrul APIA Hunedoara au protestat spontan, ieri, timp de două ore, în faţa sediilor instituţiei, solicitând eliminarea „discriminărilor” între centrele din judeţe şi structura centrală a agenţiei, context în care salariile lor sunt mai mici cu 15 la sută decât cele ale colegilor din APIA cen­trală.

Discriminați
Potrivit liderului Sindicatului PACAPIA Hunedoara, Iulian Simedrea, activitatea centrului judeţean APIA şi a centrelor lo­cale din judeţul Hunedoara a fost oprită timp de două ore, perioada ne­lucrată urmând să fie recuperată prin muncă de către cei care nu au putut să-şi ia bilete de voie sau timp liber în baza orelor suplimentare lucrate în cursul anului.
„Angajaţii APIA din Centrele Jude­ţene şi cei ai Centrelor Locale au fost dis­criminaţi şi excluşi de la orice creş­te­re salarială prin Legea 153/2017, exis­tând o discriminare gravă în drepturi de salarizare faţă de APIA Central. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură este o singură agenţie, aspect exprimat şi prin legea de înfiinţare, organizare şi funcţionare a APIA, Legea 1/2004″, a precizat liderul sindicatului din cadrul APIA Hunedoara.
Sindicaliştii susţin că inechităţile salariale se menţin din anul 2017, după apariţia Legii salarizării unitare.
Totodată, sindicaliştii APIA afirmă că se tem de un eventual proces de res­tructurare şi reducere a numărului de posturi în structurile locale, în condiţiile în care volumul de muncă este mare, iar aplicaţiile informatice funcţionează greu.
„Volumul de muncă este extrem de mare, mai ales că aplicaţiile funcţio­nează greu. Pentru a compensa, este nevoie de ore suplimentare pentru ca plăţile către fermieri să se facă la timp”, a completat liderul sindical.
Angajaţii APIA Hunedoara sunt decişi să continue protestele şi în zilele urmă­toare şi nu exclud ca lor să li se alăture şi o parte dintre fermierii din zonă. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura