Protest sindical în Valea Jiului

greva-avertisment-petrosani-2Zece lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului au declanşat joi după-amiază un protest spontan şi s-au blocat în sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroşani, nemulţumiţi de faptul că administraţia companiei nu respectă prevederile din contractul colectiv de muncă.
„Motivul protestului este extrem de clar: nerespectarea contractului colectiv de muncă în ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă şi a transportului la locul de muncă. (…) Lipsurile sunt foarte mari, veniturile sunt destul de mici şi acum, şi această brumă de drepturi pe care am negociat-o în contractul colectiv de muncă nu ne este acordată”, a declarat Darius Câmpean, preşedintele executiv al Sindicatului „Muntele”. Protestul liderilor sindicali se adaugă celui declanşat la schimbul doi de aproape 100 de mineri de la Exploatarea Vulcan, care au intrat în subteran cu două ore întârziere, din acelaşi motiv care ţine de acordarea bonurilor de masă şi asigurarea transportului. Liderii de sindicat au afirmat că nu vor părăsi sediul CEH din Petroşani până când administraţia complexului nu le va oferi elemente concrete referitoare la respectarea doleanţelor minerilor. (Sorin Blada, Agerpres)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare