ActualitateFlash

Propunerea de premier a lui Dragnea stârneşte controverse în rândul politicienilor… şi nu numai

Sorina Popa

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reuşit să producă o surpriză de proporţii prin propunerea pentru funcţia de premier al lui Sevil Shhaideh (foto), fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta. Abia s-a aflat de propunere, că deja au început comentariile, pro şi contra, la adresa premierului propus de liderul PSD. Noi am solicitat opiniile unor parlamentari hunedoreni, pe care le prezentăm în continuare.

„O persoană competentă şi energică”
Astfel, liderul PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a declarat că  „o cunosc pe doamna propusă pentru funcţia de premier, este cea mai bună propunere pe care o putea face preşedintele partidului. Este o femeie capabilă, este energică. Sunt sigur că se va descurca foarte bine în această funcţie”, a declarat Laurenţiu Nistor.

„Va face faţă acestei provocări”
La rândul său, deputatul ALDE de Hunedoara, Marius Surgent, susţine că „o cunosc pe doamna Shhaideh de pe vremea când era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării şi eu eram viceprimar al municipiului Deva. Ştiu că este o persoană competentă, energică şi sunt sigur că va face faţă acestei provocări”.

„O propunere marca Dragnea”
Deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş, are însă altă opinie, faţă de colegii din Alianţa PSD-ALDE. „Este o propunere marca Liviu Dragnea, care neputând să fie el premier, şi-a pus o persoană de încredere, pe care să o poată controla. Asistăm, din păcate, la începutul unei guvernări care nu va respecta aproape nimic din promisiunile din campania electorală”, a declarat deputatul liberal Lucian Heiuş.

„Nu ştiu dacă va face faţă acestei provocări”
Senatorul liberal de Hunedoara, Carmen Hărău, a prezentat un punct de vedere mai complex şi mai elaborat. „Este problema exclusivă a PSD această numire. Eu am o experienţă de lucru cu doamna Sevil Shhaideh încă din perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Din punctul meu de vedere, la nivelul de secretar de stat, şi-a făcut foarte bine treaba. Dar nivelul de prim-ministru pretinde alte abilităţi. Nu ştiu dacă va face faţă acestei provocări. Mă aştept ca, dată fiind relaţia foarte apropiată, familială, cu Liviu Dragnea, ea să răspundă cu promptitudine la comenzile acestuia. Cel puţin, acesta este planul domnului Dragnea. Pe de altă parte, această alegere este, în opinia mea, o palmă dată liderilor PSD, care aşteptau o altă abordare din partea preşedintelui lor. Comentariile în rândul acestora, la care am asistat, nu sunt foarte favorabile. Dar cum ştim că în PSD «cine mişcă, mişcă în brişcă», este de aşteptat ca activul PSD să se alinieze disciplinat pe această direcţie. Ca simplu cetăţean, îi doresc succes viitorului premier. Ca politician, mă îndoiesc că va avea succes, dat fiind orizontul enorm de aşteptări pe care PSD l-a generat, prin programul prezentat în campania electorală”, ne-a declarat Carmen Hărău, fost deputat, proaspăt senator de Hunedoara.

5 comentarii la „Propunerea de premier a lui Dragnea stârneşte controverse în rândul politicienilor… şi nu numai

  • Madam Hărău,da matale ai fi buna?
    Cu doctoratul cum mai e?

  • Femeia propusa N-A VORBIT, NICIODATA, IN TIMPUL ACTIVITATII SALE IN TURCESTE CU ROMANII, spre deosebire de BENDE BARNA CARE SI-A FACUT CAMPANIA ELECTORALA DIN 2012 IN LIMBA MAGHIARA, MAGHIARIZAND TOATE DENUMIRILE LOCALITATILOR DIN JUDETUL HUNEDOARA/INIEDOARA, sub privirile galese ale lui WINKLER IULIU-GYULA ?!? TURCO-TATARA NU SE POATE dar MAGHIAR SANTAJIST, cu fenomenul Kosovo, DE 27 DE ANI, gen Attila VERESTOY(CHERESTOY=DRUJBA LUI SATAN), membru in Comisia de verificare a SRI-SIGURANTA ROMANIEI, SE POATE? AUD? MA ASURZESTE TACEREA VOASTRA, COSMOPOLITILOR! NU UITATI: ROMANUL CONDUCE TURCUL, NU INVERS,CUM AR VREA UNII ASIATICI DE PE-AICI !!! AM ZIS!

  • Harau tanty,dar la pnl e mare democratie(apropo de cine misca,misca.n brisca),asa s.au propus 4candidati la primaria Bucuresti,asa ati propus pe julien candidat pt prim ministru,asa ai fost pusa pe primul loc la senat in locul plapandului gligor,asa a ajuns gorghiu-dej pres pnl dupa retragerea lui atanasiu,asa a ajuns turcan.stolojan pres interimar la pnl…mai vrei exemple de „puterea cuvantului” sau „cine misca,misca-n brisca” sau „democratie in pnl”? Hai la tomberon,acolo merg gunoaiele…

  • PSD eilor, mai taceti drek din gura ca va facurati de kkt.
    La masa era un grec (Taricelu), un UNGUR (ce sunteti chiori, sau uituci ??, nu este acum cu voi Huuuungooor Kelemen), o musulmanca si („cu voia dvs.”) un teleormanean.
    Trecand peste acest aspect, cat de idioti puteti fi, sa nu recunoasteti ca pentru noi ca hunedoreni, nimic de la aceasta masa nu ne este de nici un folos.
    Nu fiti idioti, beti o cafea, si incercati sa va treziti.
    Foarte dramatic e ca „opozitia” NU EXISTA. Nu doar ca e praf.
    Dar, nu incercati sa scuzati sau sa laudati un dictator infatuat, fost PDL ist (sau si asta ati uitat).
    Sa-ti fie rusine Liviu Draknea !

  • La fel ca la tine madam Harau cum l-ai mazilit pe Crisan!
    Cine misca misca in brisca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura