Proiectul nu a întrunit suficiente voturi, aşa că nu a trecut. Reamintim că un adevărat scandal a pornit pe tema acestei finanţări, şi a faptului că Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Câinilor fără Stăpân este condus de Nicolae Oprean, cel care este acuzat că nu a gestionat deloc bine finanţele fostului serviciu, care avea aceeaşi activitate şi care era susţinut în proporţie de 80 la sută de către Consiliul Judeţean. Vom vedea dacă proiectul de hotărâre va fi pus din nou spre aprobare în CL Deva. (A.Năstase)
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…