Profesorul anului este de la „Andrei Şaguna“, din Deva

Profesoara de Chimie a Şcolii Eco Europene „Andrei Şaguna“ din Deva a fost desemnată „Profesorul anului“ în judeţ. Distincţia i-a fost acordată în cadrul unui program anual susţinut de UPC România, desfăşurat la nivel naţional cu scopul de a recompensa valorile educaţiei.
„Un PC de la UPC“ este numele programului iniţiat de una dintre cele mai mari companii de comunicaţii prin cablu din ţară, program în cadrul căruia cei mai merituoşi dintre dascălii români sunt recompensaţi cu câte un laptop. La propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, profesoara Flavia Suciu (foto) – care predă Chimie elevilor de la Şcoala Eco Europeană „Andrei Şaguna“ din Deva – a primit titlul de „Profesorul anului“. Nominalizarea a fost făcută după ce aceasta a obţinut, împreună cu unul dintre elevii săi, o menţiune specială în cadul Concursului Naţional de Chimie „Raluca Rîpan“ – concurs destinat elevilor din şcolile gimnaziale din România. Flavia Suciu a fost propusă pentru acordarea acestei distincţii, fiind selecţionată dintre mai mulţi profesori de Chimie, Fizică, Matematică şi Informatică din reşedinţa de judeţ. (C. Ghenea)

4 comentarii la „Profesorul anului este de la „Andrei Şaguna“, din Deva

  • 29 noiembrie 2012 la 6:08
    Permalink

    Respect stimabilei profesoare!Dar , cu diplome, aplauze, felicitari, nu faceti nimic!Dublati salariul d-nei (d-rei )profesoare si atunci e mai multa pretuire si respect pentru ea, din partea voastra COMUNISTIILOR!

  • 29 noiembrie 2012 la 11:12
    Permalink

    Sincere FELICITARI , doamnei profesor!”Omul sfiinteste locul” !!

  • 29 noiembrie 2012 la 19:14
    Permalink

    credeti ca dandu-i un Laptop va spalati pe maini?Rusine ISJH!Cinste doamnei profesor.Majoritatea eleviilor din liceu ,poate ca au un laptop.Cred ca merita mai mult.

  • 30 noiembrie 2012 la 11:38
    Permalink

    Felicitari, Doamna profesor!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Scuipi arbitrul, suspendare 12 etape

Jucătorii din Liga a IV-a îşi continuă conflictele personale cu arbitrii, deşi întotdeauna, pentru gesturile lor nesportive, primesc sancţiuni drastice.

Adopţii mai puţine decât anul trecut

Peste 20 de copii din judeţ au fost adoptaţi anul acesta, iar alţi 14 sunt pe cale să-şi găsească un...

Tot mai mulţi deveni optează pentru termoficarea centralizată

Mulţi deveni au considerat că sistemul centralizat de încălzire este prea costisitor, preferând să se debranşeze de la agentul termic...

Închide