Actualitate

Procurorul Ioviţă Băcian a ieşit din sistem

 

Carmen Cosman

 Implicat în scandalul „procurorilor deştepţi”, procurorul hunedorean Ioviţă Băcian a decis să părăsească sistemul. Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat, ieri, decretul de eliberare din funcţie a acestuia.

O carieră de 27 de ani

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara are, de ieri, mai puţin cu un procuror, după ce Ioviţă Băcian a demisionat din funcţie. Acesta a înaintat cererea de eliberare din funcţie la Consiliul Superior al Magistraturii, care a fost discutată în plenul CSM, după care a urmat decretul de eliberare din funcţie a acestuia.
În vârstă de 55 de ani, Ioviţă Băcian şi-a început cariera profesională în data de 1 septembrie 1984, la Procuratura Locală Petroşani, unde a rămas până în 1991. Timp de un an, acesta a lucrat la Procuratura Locală Deva, pentru ca în 1992, să fie numit procuror la Procuratura Judeţeană Hunedoara. Din 1994, a devenit procuror financiar la Curtea de Conturi Hunedoara. Între 1994 şi 2004,  Ioviţă Băcian a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dar cu două luni de întrerupere în 1998, când a fost delegat la Curtea Supremă de Justiţie. Din 2004 până în 2009, acesta a lucrat în cadrul DIICOT, unde a fost chiar procuror şef al Biroului Teritorial Hunedoara. În 2009, s-a întors la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi în urmă cu un an, s-a pensionat, fiind însă rechemat, din cauză că se înregistra un deficit de personal. Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, spune că şi în acest caz, este vorba despre pensionare, şi nu despre o demisie, aşa cum apare pe site-ul CSM.

Scandalul „procurorilor deştepţi”

Ioviţă Băcian este unul dintre cei 500 de procurori implicaţi în scandalul privind promovarea profesională fără examen, din anul 2008. Astfel, peste 500 de procurori care lucrau la momentul respectiv la Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au obţinut gradul de Parchet de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără să susţină examenul prevăzut de lege. Conform datelor de la vremea respectivă, aceştia au depus cereri la CSM pentru înaintarea în grad, care au fost refuzate, dar mai apoi, procurorii s-au războit în instanţă cu CSM şi au câştigat în contencios-administrativ, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar reprezentanţii Consiliului au fost obligaţi să se conformeze. Cu grade mai mari, procurorii s-au întors în teritoriu, dar au rămas, însă, cu salarii şi privilegii de procuror de parchet general.

3 comentarii la „Procurorul Ioviţă Băcian a ieşit din sistem

  • ACEST PROCUROR ESTE UN INTERLOP CU LEGITIMATIE DE LA STAT,M-A CITAT LA BIROU LA EL SI M-AM PREZENTAT SI A CHEMAT MASCATII SI M-AU BATUT LA EL IN BIROU DE FATA CU AVOCATA DIN OFICIU ,M-AU UMPLUT DE SUNGE SI M-AU ARETAT ,PENTRU CA M-AM PREZENTAT LA EL CA M-A CITAT ,SI CA URMARE DUPA 11 ANI DE RAZBOI AM DEMONSTRAT LA CEDO CA AM AVUT UN PROCES INCORECT SI PENTRU ASTA ROMANIA A FOST PEDEPSITA ,EL ESTE VINOVAT PENTRU ASTA ,GANDITIVA CA A CASTIGAT SALAR LUNAR SI PRIME ANUALE SI ANI PE CARTEA DE MUNCA ,TOATE ASTEA PENTRU CA A INSELAT STATUL CA,A FACUT INFRACTIUNI GRAVE ,SI CATE ALTE DOSARE NU A MAI FACUT ASA ACEST INTERLOP CU LEGITIMATIE DE LA STAT .

  • IOVITA A FOST UN PROCUROR FOARTE BUN, ARE O PREGATIRE TEORETICA FOARTE BUNE, ARE SETE SI FOAME DEDOCUMENTARE, APROFUNDEAZA TOT CEESTE NOU IN MATERIE JUDICIARA, A AVUT REALIZARI DEOSEBITE. POT SA AMINTESC UN CAZ DIN VALEA JIULUI, CAND SI-a permis luxul de a aresta un nomenclaturist al P.C.R. IL NUMESC PE CLINCI PETRU, PENTRU UN BRAT DE INFRACTIUNI PRINTRE CARE SI LUARE DE MITA.
    TE FELICIT DOMNULE IOVITA, SI ITI DORESC PENSIE LUNGA CU MULTA SANATATE.

  • Mda , ai dreptate Google este cel mai bunîn favoarea blogging-ul , site-ul Google , de asemenea, veni la rapid în motoarele de căutare de asemenea .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura