Actualitate

Procurorul Daniel Morar, apărat de liderul Noii Republici

02 daniel morar1 (2)Liderul Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a declarat, ieri, la Deva, că procurorul Daniel Morar (foto) a fost îndepărtat din structurile de vârf ale Ministerului Public printr-un troc politic.

„Plecarea lui Daniel Morar din minister nu mai garantează independenţa Justiţiei. Morar a ajuns acum într-o poziţie de pasivitate, într-o structură care nu are nici o legătură cu lupta anticorupţie. Cred că locul profesioniştilor anticorupţie trebuie să fie la vârf, iar procurorul Daniel Morar, care a avut un parcurs profesional remarcabil, trebuia să fie răsplătit şi nu pedepsit. Din păcate, trocul politic făcut de preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a lovit în imaginea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi în Daniel Morar”, a declarat Mihail Neamţu.
Daniel Morar a anunţat la începutul acestei luni, la centrul de presă din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că renunţă la funcţia de prim-adjunct al procurorului general şi în acest sens, va cere Consiliului Superior al Magistraturii să revoce detaşarea sa în această funcţie. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura