Categories: Actualitate

Procurorii l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor

Un hunedorean a fost trimis în ju­decată, după ce, în luna septembrie, a snopit în bătaie un tânăr și apoi l-a înjunghiat de două ori. Totul s-a întâm­plat în fața unui club din Deva, iar agresorul a fost arestat preventiv, fiind acuzat de tentativă de omor.
„Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că în noaptea de 09/10/09/ 2022, inculpatul Ș.R.D. a purtat un cuțit asupra sa, în timp ce se afla în in­te­riorul unui club din Deva, după care, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontat, în jurul orelor 01:40, în timp ce se afla în fața clubului res­pectiv, i-a apli­cat persoanei vătămate S.D.C. lovituri de mare intensitate cu pumnii și picioa­rele în zona capului și a corpului, în urma cărora aceasta a că­zut la pământ. După care, a înjunghiat-o pe persoana vătă­mată de 2 ori în zona superioară a mem­brului superior drept, în urma agre­siunii persoana vă­tămată suferind le­ziuni care necesită pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol”, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

10 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

10 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

10 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

10 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

10 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

10 ore ago