Categories: Actualitate

Înjunghiat în fața unui club din Deva

Un tânăr din Brănișca a fost con­damnat pentru că l-a bătut pe fostul iubit al concubinei sale și apoi l-a înjunghiat cu un briceag. Fratele său a fost și el pedepsit pentru lovire și alte violențe.

S-a înțeles cu victima
Scandalul în urma căruia un tânăr de 31 de ani era să-și piardă viața s-a petrecut într-un club din Deva, unde cei doi frați puși sub acuzare s-au întâlnit cu victima. Pe fondul con­su­mului de alcool și al unui conflict spon­tan, tinerii au început bătaia. Victima a fost bătută și înjunghiată, având nevoie de o lună de îngrijiri medicale. Agresorul de 28 de ani, recidivist, a fost trimis în judecată pentru infrac­ţiunile de tentativă de omor, tul­bu­rarea ordinii și liniștii publice şi portul fără drept de obiecte periculoase. Fra­tele său în vârstă de 24 de ani a fost acuzat de complicitate la tentativă de omor, ca mai apoi să-i fie schimbată acuzația în complicitate la infrac­ţi­u­nea de lovire sau alte violenţe. Primul a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la 6 ani de închisoare pentru tentativă de omor, dar va sta aproape 7 ani după gratii. Fratele său a scăpat de o condamnare dat fiind faptul că a ajuns la un acord cu victima pentru a-și retrage plângerea. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

17 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

17 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

17 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

17 ore ago