Administratorul unui bar a fost la un pas de a-și pierde viața după ce un client l-a înjunghiat cu un briceag în zona gâtului. Victima a avut nevoie de o operație complicată pentru a i se salva viața. Agresorul a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la închisoare pentru tentativă de omor.
Transportat la spital
Potrivit anchetei, incidentul s-a petrecut la barul pe care-l deținea victima. După ora închiderii, în timp ce făcea curat alături de concubina sa pe terasa localului, un client bătut i-a cerut să-l servească cu un pahar cu whisky. Bărbatul a refuzat și de aici s-a ajuns la o altercație.
Agresorul era deja băut, așa că până la faptă nu a fost decât un pas. Omul a spart un pahar și a rupt cu dinții două bancnote ce-i aparțineau. Administratorul a încercat să-l facă pe bărbat să părăsească localul. Însă s-a ales cu o rană, după ce clientul recalcitrant l-a înjunghiat. Victima a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Deva și a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Agresorul, în vârstă de 28 de ani, este de loc din județul Gorj, dar lucra în Hunedoara, iar în faţa instanţei a recunoscut că leziunea suferită de persoana vătămată la gât a fost produsă de el prin aplicarea unei lovituri cu briceagul recuperat de organele de urmărire penală de la locul faptei. A susținut însă că l-a înjunghiat accidental, dar apărarea sa nu a fost susținută de probe. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Ion Grecu la 3 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru tentativă de omor. (M.Gânju).
Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…