Categories: Actualitate

Prins cu 15 kilograme de cannabis aduse din Spania!

Drogurile erau trimise din Spania printr-o firmă de curierat și ar fi fost vândute consumatorilor din centrul județului.

Avea şi un pistol
Polițiștii de la Combaterea Crimi­nalității Organizate s-au sesizat din oficiu și l-au prins pe traficant în fla­grant, însă acesta a susținut că dro­gurile erau pentru consum propriu și nu avea de gând să le vândă. Bărbatul a reușit să aducă în țară câteva kilo­grame de cannabis. „Angajații socie­tății de curierat au predat coletul in­cul­patului, acesta fiind imobilizat de or­ganele de cercetare penală la mo­mentul în care intenționa să introducă coletul în portbagajul autoturismului”, se arată în dosar. Polițiștii au mai des­coperit asupra individului și un pistol deținut ilegal, care face parte din ca­te­goria armelor de foc scurte, confecțio­nate special pentru a împrăștia gaze iritante, armă pe care suspectul a declarat că a găsit-o pe un deal de lân­gă Hunedoara. Tribunalul Hunedoara
l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de intro­ducere în țară de droguri de risc. A mai primit doi ani pentru infracţiunea de oferire, punere în vânzare, vânzare, dis­tribuire, livrare cu orice titlu, tri­mi­tere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, dar și 3 luni închisoare pentru in­frac­ţiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Tânărul s-a ales cu o pedeapsă finală de 3 ani și 10 luni de închisoare. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

12 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

12 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

12 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

12 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

12 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

12 ore ago