Actualitate

Procurorii DIICOT au descins în zeci de locații din Monaco și România în dosarul Nordis

Poliţiştii DIICOT au efectuat ieri 65 de percheziţii domiciliare, în România şi în Principatul Monaco, în dosarul Nordis, potrivit unui comunicat de presă, iar printre cei vizați se numără și acționarul principal al companiei, Vladimir Ciorbă – soțul Laurei Vicol (PSD), conform surselor G4Media.

Laura Vicol: A început spectacolul!
Procurorii susțin că liderii grupului in­fracțional organizat au încasat de la clienți suma de peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro) ca avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mo­bilier).
Fondurile astfel constituite au fost dela­pidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în sumă de aproximativ 346.000.000 de lei și 2.400.000 de euro.
„A început spectacolul!”, a fost mesajul transmis luni dimineață, pe pagina de Facebook, de Laura Vicol, soția lui Vladimir Ciorbă și fosta șefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Ioana Băsescu și Andreea Cosma, notari implicați în tran­zac­țiile Nordis, au furnizat date și documente procurorilor, potrivit sursei citate. Per­che­ziții de luni vizează 40 de persoane fizice și 32 de firme, iar acțiunea este coordonată de Direcția de Combatere a Criminalității Or­ganizate și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Infracțiunile investigate în dosarul Nordis Dosarul penal vizează mai multe infracțiuni grave potrivit comu­ni­ca­tului transmis luni de DIICOT, printre care: Constituirea unui grup infracțional or­ga­nizat Delapidare cu consecințe deosebit de grave Spălare de bani Evaziune fiscală În­șelăciune cu consecințe deosebit de grave Stabilirea cu rea-credință a impozitelor și taxelor

Mecanismul infracțional din dosarul Nordis și banii implicați
Anchetatorii susțin că, începând cu 2018, trei persoane ar fi constituit un grup in­fracțional organizat structurat pe trei ni­ve­luri. Acesta ar fi dezvoltat proiecte imobi­liare prin mai multe societăți comerciale. „Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată ar fi fost format din persoane apropiate liderilor (aflate în relație de ru­denie sau prietenie), care ar fi aderat la grupare și ar fi sprijinit-o activ, prin diverse mo­dalități, sub controlul și îndrumarea acestora”, afirmă anchetatorii, în co­mu­ni­catul DIICOT. (S. S.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura