Politica si administratie

Procesul deputatei Ridzi, amânat pe 15 noiembrie

05 ridzi e7c_06966800Ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a derulat un nou termen în procesul pe care deputata PP-DD, Monica Iacob Ridzi (foto), îl are de pe vremea când a deţinut portofoliul Tineretului şi Sportului. Au fost audiaţi mai mulţi martori propuşi în acest dosar.
Deşi procesul durează de mai mulţi ani, lucrurile se pare că nu sunt deocamdată bine definite şi judecătorii mai au de lucrat. Un nou termen a fost stabilit pentru 15 noiembrie. Aici sunt 12 inculpaţi, iar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este parte civilă. Mai sunt patru agenţii de publicitate, ca părţi responsabile civilmente.
Deputata PP-DD Monica Iacob-Ridzi a fost pusă sub acuzare în legătură cu organizarea Zilei Tineretului 2 mai 2009, la Costineşti. Deputata este cercetată penal pentru acordarea mai multor contracte fără licitaţie în perioada în care a deţinut funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului şi în legătură cu sumele cheltuite pentru organizarea Zilei Tineretului din 2 mai 2009. La vremea respectivă, ea a cumpărat o scenă pentru evenimentele organizate de Ziua Tineretului cu 75.000 de euro, deşi ministerul dispunea deja de una. Monica Iacob Ridzi a declarat în repetate rânduri că este nevinovată în acest caz. (S.Popa)

One thought on “Procesul deputatei Ridzi, amânat pe 15 noiembrie

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura