Comunitate

Probele de la Rovinari au ajuns la Insemex

Magdalena Şerban04-Artur-Gaman-INSEMEX

Specialiştii de la Institutul Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă-Insemex Petroşani au fost desemnaţi să efectueze expertiza tehnică în cazul tragediei care s-a produs în ianuarie la Rovinari şi în urma căreia şapte persoane şi-au pierdut viaţa. Acum, probele de la faţa locului au ajuns în Valea Jiului.
„De curând, au intrat în posesia noastră probele pe baza cărora urmează să facem expertiza tehnică. E vorba de consumatorii de gaz – centrala termică, aragazul şi boilerul instant. De asemenea, am primit şi ordonanţa cu obiectivele şi a fost constituită comisia de cercetare. Suntem în faza în care fiecare membru al comisiei studiază segmentul pentru care deţine competenţă profesională (se identifică marca, se caută caracteristicile şi adaptările ce trebuie făcute pentru testare, simulările ce se pot realiza etc). Totodată, s-a identificat şi spaţiul în care se vor face testele, fiind deja în proces de amenajare. După cum se ştie, în ianuarie, anul curent, am fost solicitaţi de prefectul judeţului Gorj şi de inspectorul-şef al IPJ Gorj să realizăm o cercetare la faţa locului unde s-a produs tragicul eveniment. În urma deplasării, am făcut determinările de gaze, am schiţat topografia apartamentului şi a vecinătăţilor. Aşteptăm doar să ne ajungă probele, pentru a ne apuca de treabă”, a precizat dr. ing. Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani.
De amintit că  o familie întreagă din Rovinari – tatăl şi cei şase copii ai săi, care locuiau la parterul unui bloc de garsoniere, au murit în somn, cel mai probabil după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.  Cel mai mare dintre copii avea şapte ani, iar cel mai mic, doar şase luni. Al şaptelea copil al familiei, o fetiţă, a dormit la bunica sa din Târgu-Jiu şi astfel, a scăpat cu viaţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura