Actualitate

Prinși cu petarde neautorizate la vânzare

În perioada dinaintea Revelionului, mai exact în 31 decembrie 2012, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au efectuat controlale în majoritatea orașelor județului pentru a-i depista pe cei care comercializează articole articole pirotehnice ilegale. Astfel, ei au depistat-o pe Luminița F., angajată a unei societăţi comerciale  autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice din categoria I, care oferea spre vânzare, la un punct de lucru neautorizat din municipiul Deva, 2442 bucăţi  de articole pirotehnice de categoria I şi II.   În aceeași zi, polițiștii din Hațeg l-au prins într-o piață din oraș pe Valentin D., angajat al unei societăţi comerciale, care deţinea şi comercializa în mod ilegal diferite petarde și artificii, articole pirotehnice, fără a avea autorizaţie eliberată în acest sens Poliție sau ITM. De asemenea, în Hunedoara a fost depistat Sergiu S., angajat al unei societăți comerciale din municipiu care vindea articole pirotehnice interzise la comercializarea către populație. Esdte vorba de 6715 asemenea articole oferite spre vânzare. Toți s-au ales cu dosare de cercetare penală. (Mircea Crivăț)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura