Actualitate

Prinși că au înșelat o femeie

Poliţiştii brădeni au fost sesizaţi de un bărbat în vârstă de 81 de ani, din municipiul Brad că, la data în 6 iunie 2022, în jurul orei 10:00, la domiciliul său s-au prezentat patru bărbaţi care au întrebat-o pe soția sa dacă dorește să îi fie înlocuiite jgheaburile de la casă.

I-au furat un ciocan și o secure
Femeia a fost de acord, însă le-a cerut celor patru să aștepte să revină soțul acasă. Cei patru, fără să mai aștepte so­sirea soțului femeii, au început să de­mon­teze mai multe jgheaburi de la aco­pe­rișul casei, decât cele din înțelegerea (verbală) inițială. După terminarea „lu­cră­rilor”, unul dintre „executanţi” a solicitat 15.000 de lei pentru lucrările efectuate, însă partea vă­tămată a spus ca nu are suma res­pec­tivă, oferind, în schimb 9.000 de lei, sumă cu care cei patru au fost de acord.
Partea vătămată a reclamat, ulterior, poliţiştilor că doi dintre bărbaţi au indus-o în eroare pe tot parcursul efectuării lu­crării de schimbare a jgheaburilor, astfel determinând-o să plătească 9.000 de lei pentru o lucrare care nu ar fi costat mai mult 1.500 de lei. Totodată, doi din­tre bărbaţi, profitând de neatenția per­soa­nei vătămate, i-au sustras un ciocan și o secure.
La data de 07.06.2022, polițiștii Sec­ției de Poliţie Rurală Crișcior au iden­ti­fi­cat şi au oprit în trafic autoturismul cu care se deplasau cei patru bărbaţi, toţi din municipiul Timişoara, cu vârste cu­prinse între 19 şi 41 de ani, care au fost conduşi la sediul Poliţiei, pentru cer­ce­tări. În cauză, poliţiştii au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de cei patru bărbaţi (dintre aceştia, doi sunt bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și furt, iar alţi doi sunt bă­nuiţi de comiterea infracțiunilor de com­plicitate la înșelăciune şi complicitate la furt).
Cei patru au fost depuși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentați procurorilor Par­chetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura